DON JUAN NU ARE CREDITE, NU VEDE SCUMPIRILE

Călin Popescu-Tăriceanu, unul din politicienii care au fost mai tot timpul prezenți în cercurile puterii după 1990, trăiește, categoric, într-o cu totul altă lume decât populația acestei țări. A avut numeroase funcții în cei 27 de ani de democrație din România, a făcut mereu parte din structurile de conducere, fie ca premier, fie ca președinte al Senatului, a fost chiar și candidat la președinție.

Datorită acestei prezențe constante în fruntea statului, domnul Tăriceanu nu mai are contact cu realitatea cotidiană. În timp ce întreaga țară este preocupată de scumpirea carburanților, o veste care de regulă, aduce cu ea și alte nenorociri pentru populație, Călin Popescu Tăriceanu spune că dânsul nu a văzut așa ceva și se miră că se face atâta caz pentru o problemă inexistentă, de fapt. Dacă ar trăi în lumea noastră, ar înțelege de ce ne facem griji. Dar pentru dânsul o scumpire cu 20-30 de bani a benzinei nu înseamnă absolut nimic, o tratează cu un zâmbet superior, așa cum fac toți politicienii.

d2

De unde să știe domnul Tăriceanu ce repercursiuni are scumpirea carburanților pentru oamenii de rând? În lumea dânsului, benzina este decontată de stat (adică tot de noi, cei din lumea de jos), mașina cu care se deplasează prin oraș are un șofer plătit tot de la buget, iar de oprit la benzinării pentru a alimenta nu cred că se pune problema. Cum să stea să aștepte la o coadă ditamai omul politic, care este obișnuit cu avantajele funcției sale? Să ne amintim de felul în care a fentat coada de la serviciul de permise auto, intrând prin spate, în timp ce afară stăteau sute de persoane la rând? Așa este obișnuit să trăiască în România un ales al poporului.

Cunoscut ca un veritabil Don Juan, care a jucat rolul de ginerică de cinci ori, Tăriceanu mai face o declarație aiuritoare, de data aceasta referitoare la creșterea ratelor pentru împrumuturile în lei, problemă cu care se confruntă foarte mulți români: „Eu nu am credite, slavă Domnului!”. Păi cum să aibă credite unul care a avut salarii uriașe în toți acești 27 de ani de la Revoluție, unul care a făcut numeroase afaceri cu statul, unul care s-a ocupat, timp de 20 de ani, de vânzările din România ale brandului francez Citroen? Majoritatea populației face credite pentru că nu are altă posibilitate de a cumpăra o casă. Dacă ar avea salarii ca în alte țări, nici românii nu ar avea nevoie de credite, slavă Domnului.

d2

Faptul că iese în spațiul public cu astfel de declarații ne demonstrează cât se poate de clar distanța dintre lumea noastră și cea a clasei politice. Președintele Senatului habar nu are de problemele românilor, ei sunt importanți doar din patru în patru ani, când sunt chemați la vot. După ce s-au văzut votați și se asează bine în funcții, pentru politicieni începe dezmățul pe banii publici. Ce semnificație poate avea o scumpire de 20 de bani a benzinei pentru unii care oricum nu plătesc din banii lor nimic din ce consumă? Este frumoasă viața când toate cheltuielile sunt decontate, domnule Președinte al Senatului? Slavă Domnului că oamenii v-au votat.

Cristian Huluban

loading...
loading...