Diferențe esențiale între ascensoarele de persoane și cele de marfă

La prima vedere, am putea spune că nu există diferențe majore între cele două tipuri de ascensoare, însă dacă studiem mai atent în detaliu, vom remarca specificități anume pentru fiecare tipologie. Astfel, ascensoarele pentru persoane sunt proiectate și construite special pentru transport uman, fiind dotate cu toată gama de dispozitive și mecanisme de control și siguranță și beneficiind de design interior pentru confortul utilizatorilor. În schimb, ascensoarele de marfă sunt realizate în scopul transportului de bunuri și, eventual, de însoțitori ai acestora. Să urmărim, așadar, principalele diferențe în acest caz.

Estetica specifică

Una dintre diferențele esențiale și cea mai vizibilă între diferitele tipuri de ascensoare de marfă și ascensoarele de persoane ține de design și decorațiuni. Astfel, cele pentru marfă au o formă rectangulară, în mod uzual fiind mai mari decât ascensoarele de persoane și nu au bare de susținere sau alte elemente similare. Accesul în liftul de marfă se realizează, în mod uzual, prin două uși largi, care se deschid în lateral pentru a permite accesul cu încărcături voluminoase. Un alt detaliu specific ascensoarelor de marfă este prezența protecțiilor anti-zgâriere și a unei podele ranforsate, în scopul prevenirii producerii de daune cu ocazia manipulării mărfurilor.

La polul opus se situează ascensoarele dedicate transportului de persoane, care beneficiază de elemente design interior special concepute pentru confortul acestora. Ușile nu sunt în mod necesar mari – în marea majoritate a zonelor rezidențiale, lifturile au o singură ușă, care se deschide în lateral – și sunt acoperite cu materiale premium și finisaje de calitate. În ceea ce privește interiorul, lifturile de persoane pot beneficia de o gamă largă de accesorii, precum:

  • pereți acoperiți cu materiale premium;
  • oglinzi care să sporească senzația de spațiu;
  • sisteme audio și video de monitorizare și comunicare;
  • sistem performant de ventilație și aer condiționat;
  • instalație de iluminare – oferă o notă distinctă și modernă spațiului interior;
  • podele acoperite cu mochete de calitate.

Încărcătura maximă admisă și viteza de deplasare

Lifturile de persoane sunt proiectate și instalate luându-se în considerare, în principal, fluxul estimat de persoane care au nevoie de acces la nivelele superioare, dar și numărul de nivele al clădirii. Într-un complex rezidențial, de exemplu, lifturile sunt, de obicei, de dimensiuni relativ mici – 6-8 persoane, maxim 630 Kg și o viteză de deplasare de sub 3 m/s. În schimb, clădirile de birouri sau spațiile comerciale mari beneficiază de lifturi la dimensiuni chiar impresionante – pot transporta până la 33 de persoane sau o greutate de maxim 2800-4000 Kg.

Unul dintre elementele specifice, prezente în orice ascensor destinat transportului de persoane, este prezența plăcuței – de obicei, în proximitatea panoului de comandă – care indică numărul maxim de călători sau greutatea maximă admisă.

Lifturile de marfă sunt proiectate și instalate tot în baza unor estimări ale nevoilor de transport, dar în mod frecvent pot fi folosite pentru greutăți ce depășesc 3000 kg. Viteza de deplasare este, însă, mult mai mică – aproximativ 0,5 m/s. Deși nu este în mod necesar o regulă, în zona panoului de comandă putem găsi specificații legate de greutatea maximă ce poate fi transportată și dimensiunile interioare ale liftului.

Echiparea diferită

O altă diferență esențială între ascensoarele de persoane și cele de marfă este dată de modul în care liftul este construit și funcționează. Astfel, ascensoarele pentru persoane sunt operate de motoare electrice trifazice, care acționează prin rularea cablurilor de tracțiune din oțel pe un cilindru – tehnologia permite operarea pe distanțe mari, cu viteze între 2,5 m/s și 3 m/s. Lifturile pentru marfă, pe de altă parte, sunt de obicei hidraulice, iar ceea ce le distinge este capacitatea de operare cu greutăți mari, pe distanțe scurte și cu viteze foarte mici (între 0,5 m/s și 1 m/s).

În definitiv, lifturile sunt diferite pentru că nevoile de transport sunt diferite și, în funcție de specificul clădirii sau al activității, ascensoarele sunt proiectate și realizate individualizat.

 

 

loading...
loading...