Demisia presedintelui Germaniei, un triumf al moralei - si al presei
Vineri dimineata la 11:03, agentia germana de stiri DPA a transmis, pentru a 25a oara in istoria sa de 63 de, ani o asa-zisa "stire-fulger": demisia presedintelui Germaniei, Christian Wulff. Printre stirile carora DPA le-a mai acordat cel mai inalt grad de importanta s-au numarat, in cursul anilor, victoria echipei nationale de fotbal a Germaniei la Campionatul Mondial din 1954, asasinarea lui John F. Kennedy sau aterizarea misiunii Apollo 11 pe Luna.
Spre deosebire de ultimele doua stiri, cea a demisiei lui Wulff nu este, probabil, de o importanta coplesitoare pentru omenire - insa ea arata starea buna in care se afla democratia germana.
Presa contra presedinte
Demisia lui Wulff nu a survenit pe fondul unor nemultumiri populare, ci pe cel al unor atacuri - atat juste cat si deasupra centurii - venite din partea presei. Wulff, fostul premier al landului Saxonia Inferioara, a fost acuzat in decembrie 2011 ca ar fi obtinut in 2010 un credit imobiliar cu conditii extrem de avantajoase, ca rasplata pentru o interventie care a favorizat banca respectiva (BW-Bank). Wulff a negat vehement, recurgand la amenintari la adresa redactorului-sef al tabloidului Bild, pe care l-a avertizat ca aparitia unui articol despre relatiile sale cu banca ar putea duce la ruperea relatiilor cu trustul de presa Springer, caruia ii apartine tabloidul. Desi Wulff si-a cerut scuze ulterior, reactia sa, considerata de marea parte a presei drept nedemna pentru reprezentantul cel mai de varf al Germaniei, a ridicat multe semne de intrebare in randul populatiei.
Poate ca scandalul s-ar fi oprit aici daca presa intaratata nu si-ar fi continuat sapaturile in cazul Wulff. Insa "cainele de paza al democratiei" a facut exact acest lucru, scotand la iveala si alte implicari ale presedintelui in afaceri care, chiar daca nu erau ilegale (cum probabil se va dovedi), au trezit totusi anumite suspiciuni asupra comportamentului lui Wulff. Ceea ce a dus, in cele din urma, la caderea acestuia, este legatura sa cu producatorul de film David Groenewold; landul Saxonia Inferioara i-a acordat firmei acestuia o garantie bancara in valoare de 4 milioane de euro (pe care, este drept, casa de productie a lui Groenewold nu a folosit-o). Totodata, producatorul a platit, in anii 2007 si 2008, vacantele familiei Wulff pe insula germana Sylt, vizitata cu predilectie de elitele tarii. Atat Wulff cat si Groenewold sustin ca presedintele i-ar fi inapoiat producatorului banii in cash, iar sumele care sunt in discutie nu depasesc, in ambele randuri, cateva sute de euro. Cu toate acestea, procuratura din Hanovra a deschis o ancheta impotriva celor doi - cerand joia trecuta parlamentului german sa retraga imunitatea lui Wulff. Este foarte posibil ca ancheta sa nu duca la o punere sub acuzare; Wulff a adus, spre apararea sa, un document in care cerea autoritatilor fiscale ca acordarea garantiei bancare pentru firma lui Groenewold sa fie verificata cu atentie, avand in vedere relatia sa personala cu producatorul. Insa, dupa cum relateaza publicatia Der Spiegel, documentul data din 2009 - iar Groenwold a primit garantia bancara in 2006.
Sfantul prefacut
Poate ca principala vina a lui Wulff a fost faptul ca, in loc sa isi recunoasca deschis greselile, a incercat din rasputeri sa gaseasca portite de iesire. "Un presedinte nu trebuie sa fie un sfant, dar nici nu are voie sa se prefaca ca ar fi unul", a scris cotidianul Die Welt dupa demisia presedintelui. In conferinta de presa de vineri, Wulff a declarat ca s-a comportat "corect din punct de vedere legal" - dand astfel dovada ca nu a inteles nici macar la sfarsit ce i s-a reprosat: ca un presedinte nu trebuie sa gandeasca ca un avocat, ci ca un om de stat.
Mai ales in Germania.
Sursa: vezi articolul original
