De ce ar trebui să citim autori clasici?

Alergăm după nou, după viu şi după colorat şi ni se pare din ce în ce mai des că orice e clasic e automat şi vechi şi nu se adaptează vieţii noastre actuale.

Cărţile sunt veşnic vii. De fapt, în mare măsură, asta dă unicitatea literaturii: faptul că oferă aceeaşi experienţă şi acum şi peste 50 sau 100 de ani.

Iată câteva motive pentru care a citi o carte aparţinând unui autor clasic este cea mai bună alegere:

1. Cărţile sunt cu, despre şi pentru oameni

Indiferent că a fost scrisă cu 100 de ani în urmă sau cu 10 luni, o carte îţi va vorbi tot timpul despre gânduri, sentimente şi interacţiuni umane.

Cărţile sunt cu, despre şi pentru oameni, iar oamenii rămân, în esenţă, aceiaşi. Iubirea arăta la fel şi în urmă cu câteva decenii şi acum, durerea se simţea la fel, iar curajul şi determinarea se construiesc în acelaşi mod în sufletele personajelor care trec prin încercări.

Aşadar, chiar dacă nu vei mai pleca la război precum Gheorghidiu din „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, este posibil să te regăseşti deseori în intensitatea trăirilor acestuia.

2. Clasicii vor rămâne veşnic vii

Chiar dacă surprind realitatea momentului în care sunt scrise, cărţile autorilor clasici au abilitatea de a călători în timp. Aceştia au pus în cuvinte nu doar câteva clipe din anii pe care i-au trăit, ci au decupat abil caracteristici ale societăţii şi oamenilor prin prisma experienţelor prin care au trecut.

Dintre clasicii literaturii române, de exemplu, ne putem gândi la Caragiale. Oare nu cunoaştem şi astăzi un domn Goe răsfăţat poate mai mult decât ar trebui de doamnele familiei?

În cărţile de Ion Luca Caragiale descoperim tipare umane pe care le putem identifica şi astăzi în societate. În afară de biletul de dragoste care a declanşat îngrijorare printre personaje în „O scrisoare pierdută” şi care astăzi ar fi mai degrabă un mesaj pe whatsapp, restul acţiunii poate fi transpusă în zilele noastre cu uşurinţă de către orice cititor.

3. Clasic înseamnă de calitate

Gândeşte-te că multe dintre operele clasice au trecut prin filtrul a sute de mii de cititori şi încă au rămas în topul celor mai apreciate cărţi.

Pentru că aceeaşi idee poate fi transmisă în foarte multe feluri, clasicii te vor impresiona atât cu nuanţele fine din acţiune, cât şi cu modalitatea de construcţie a personajelor. Totodată, autorii clasici te încântă şi cu o scriitură de calitate, îmbinând cu măiestrie cuvintele pentru a te aduce cât mai aproape de poveste.

Dincolo de orice argument, gândeşte-te că a-i citi pe clasici înseamnă a înţelege mai bine lumea în care trăieşti şi a te conecta cu cititori din întreaga lume.

La nivelul literaturii române, în orice discuţie despre cărți se va face măcar o referinţă la Eminescu, Creangă sau Caragiale. Cine nu a auzit cel puțin o dată de aventurile lui Nică din Amintiri din copilărie?

Dacă ne referim la literatura universală, probabil este suficient să spunem Don Quijote sau Anna Karenina şi deja îţi vei contura în minte câteva imagini.

Literatura clasică nu conţine doar poveşti, ci adevărate simboluri ale lumii în care trăim. Aceste opere au modelat generaţii de cititori şi au definit universuri de imagini şi idei pentru oameni în perioade în care cuvintele apăreau în faţa ochilor oamenilor mai rar pe ecrane luminoase şi mai des în pagini încărcate de însemnătate.

Oricât de multe cărţi dintre ultimele apariţii ai citi, poţi descoperi miezul literar din care acestea îşi trag seva numai dacă îi vei citi pe clasici. 

loading...
loading...