Dan Morega pleaca din UNPR pentru ca "a realizat ca nu poate performa in sondaje"
UPDATE Deputatul Dan Ilie Morega a declarat, astazi, ca a demisionat din partid si din functia de presedinte al organizatiei UNPR Gorj pentru ca a realizat ca nu poate performa, intrucat filiala nu creste in sondaje.
"Ca om, in viata, am performat la nivel national, am codus institutii publice, unitati economice care au iesit intotdeuna pe locul intai. In politica, la fel: am fost la liberali sase ani, i-am luat de la 6-7% si i-am dus la 19,85% la prezidentiale. Aici (la UNPR Gorj, n.r.) am venit cu toata dragostea, am consolidat organizatia. Mi-am dat seama, ca unul aflat in primele trei locuri in sondaje, ca nu pot performa. Nu are loc un transfer de credibilitate de la mine la partid" a declarat Morega.
Deputatul a afirmat ca isi va desfasura in continuare activitatea ca deputat independent, neafiliat politic, mentionand ca nu doreste sa iasa "compromis", la apusul carierei.
"Voi vota numai legile care sunt in folosul poporului si al gorjenilor. Nu doresc ca aproape de sfarsitul carierei mele sa ies compromis ca rezultat", a precizat Morega.
Fostul lider al organizatiei UNPR Gorj si-a motivat decizia invocand faptul ca era chemat deseori in Bucuresti, pentru sedinte de analiza ale conducerii, dar care nu aduceau niciun rezultat.
Morega si-a exprimat nemultumirea si fata de colaborarea la nivel judetean cu PDL, cu care ar fi trebuit sa stabileasca candidaturile la alegerile locale, pana la 1 februarie.
In cariera sa politica, Dan Morega a activat in diverse formatiuni politice, printre care: ApR, PC, PRM, PNL Cimpeanu,PNL si UNPR.
Condamnat de justitie dupa mai multe scandaluri politice
In 17 noiembrie 2011, Dan Ilie Morega a fost numit de conducerea UNPR ca presedinte al organiziatiei judetene Gorj.
Pana in vara anului 2010, Ilie Morega a fost presedintele PNL Gorj, fiind inlocuit ca urmare a unui scandal legat de sponsorizarile obtinute pentru partid.
Deputatul Dan Ilie Morega a fost condamnat, la data de 10 noimebrie 2011, la trei ani de inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei in dosarul in care a fost judecat pentru sponsorizari nelegale si obtineri de foloase pentru Partidul National Liberal, in perioada in care a fost presedintele filialei Gorj.
Potrivit DNA, in perioada septembrie 2005 - martie 2007, Morega Dan Ilie, in calitate de presedinte al filialei Gorj a PNL, si-a folosit influenta si autoritatea pentru a obtine foloase necuvenite pentru partid.
Aceste sponsorizari au fost pretinse cu scopul finantarii campaniei pentru alegerile europarlamentare programate sa inceapa initial la data de 13 aprilie 2007.
Pe de alta parte, Dan Ilie Morega si fostul ministru liberal al Muncii, Paul Pacuraruau fost achitati, in 19 decembrie 2011, de catre Sectia penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in procesul in care erau acuzati de fapte coruptie, decizia fiind definitiva.
» vezi articolul original



































