Cum să-ți convingi copilul să mănânce – 5 trucuri care chiar funcționează

Ora mesei se lasă, deseori, cu plânsete și mâncare aruncată pe jos? Înseamnă că ai nevoie de puțin ajutor pentru a-ți convinge copilul să mănânce mai bine. Îl vei găsi în acest material, pentru că în rândurile următoare ți-am pregătit cinci trucuri care chiar funcționează! Așa că trage scaunul de masă al bebelușului mai aproape și aplică metodele de mai jos, pentru burtici fericite.

Stabilește un program de masă

Și respectă-l întocmai. Copiii e indicat să mănânce la fiecare trei-patru ore. Asta înseamnă că la nivelul unei zile cel mic va trebui să aibă trei mese principale, două gustări și multe, multe lichide. Desigur, e important ca mâncarea pe care i-o oferi să fie cât mai sănătoasă cu putință, deci cea de tip fast-food iese din discuție. E bine să ai cămara mereu aprovizionată cu morcovi, broccoli ori alte legume, iaurturi naturale și biscuiți speciali pentru cei mici, pentru a nu fi tentată să îl hrănești cu ceva ce nu i-ar prii. 

Planifică un meniu săptămânal

Asta îți va fi de mare ajutor și nu te vei trezi niciodată în situația de a nu ști ce să pregătești de mâncare pentru cel mic sau pentru întreaga familie. Ba chiar planificarea se poate transforma într-o activitate distractivă, pentru că cei mici vor fi mai mult decât încântați să afle care este meniul fiecărei zi. Poți face totul ca pe o joacă în care îi poți include și pe copii. Dacă sunt suficient de mari pentru a consuma mâncarea pe care și voi, părinții, o savurați la prânz sau la cină, cu atât mai bine! Copiii imită adesea comportamentul părinților lor, așa că vor fi tentați să consume aceleași alimente ca voi.

Introdu alimentele noi treptat

Papilele gustative ale copiilor sunt neexperimentate, așa că primul contact cu un gust nou s-ar putea transforma într-o secundă într-o experiență negativă pentru aceștia. Ai răbdare și nu-l învinui dacă nu i-a plăcut mazărea sau conopida fiartă. Mai bine creează o scurtă poveste în jurul mâncării pe care ai pregătit-o pentru cel mic sau pentru întreaga familie și spune-i acestuia că ceea ce are el în farfurie este mâncarea preferată a personajului său favorit. Se pare că în cazul generației noastre acest truc a funcționat perfect. Îți mai amintești cum părinții ne spuneau că dacă vrem să fim puternici și invincibili ca Popeye Marinarul trebuia să mâncăm spanac?

Distrează-te

Nu uita nicio clipă că cei mici sunt pasionați de joacă și jocuri, așa că orice activitate nouă li se va părea interesantă. Atrage-i în scenariul tău să dă-le câteva sarcini mărunte, pe măsura vârstei pe care o au, pentru a se simți complet integrați în proces. Nu-ți fie frică de faptul că mânuțele celui mic nu vor avea suficientă putere să ridice un cuțit sau să țină strâns lingura din lemn, pentru că nu e așa. Atâta timp cât le trasezi sarcini precise și le menționezi că trebuie să fie în permanență atenți la ceea ce fac, cei mici, sub atenta ta observare, se vor descurca de minune.

Nu îi obliga să mănânce

Dacă cel mic refuză în continuare, secretul este să nu îl îndopi cu mâncare doar pentru că așa consideri tu că trebuie făcut. Dacă îl vei forța să mănânce atunci când îi spui tu, cel mai probabil se va comporta din ce în ce mai agresiv atunci când îl așezi la masă. 

Mai bine sari peste acel episod și invită-l să guste din ce i-ai pregătit la aproximativ trei ore de la ultima tentativă, adică atunci când, mai mult ca sigur, va veni singur să îți ceară de mâncare.

Sperăm că sfaturile noastre te-au inspirat și că le vei pune în aplicare cât mai curând!

loading...
loading...