Cum să porți rochia midi dacă ești mică de înălțime

Ești o femeie minionă? Cu siguranță te întrebi care sunt articolele vestimentare care te pun în evidență, astfel încât să nu-ți scurtezi și mai mult silueta din punct de vedere vizual.

Cu toate acestea, nu trebuie să eviți să porți anumite obiecte vestimentare doar pentru că ești mică de înălțime. Dintre gama de articole de care femeile minione se feresc face parte și rochia midi, care poate fi inclusă în numeroase combinații, pentru un aspect impecabil.

Indiferent dacă alegi rochii midi de seară sau modele de zi, le poți combina armonios, pentru a-ți pune în valoare silueta minionă. Iată care sunt sfaturile și trucurile de care poți ține cont, din rândurile de mai jos!

Alege o rochie dintr-o singură culoare

Atunci când ești mică de înălțime și ești în căutarea unei rochii midi, merită să-ți îndrepți atenția către modelele într-o singură culoare.

Ținutele monocrome sunt cele care te pun în evidență, așa că poți opta pentru rochiile midi de culoare neagră, albă, roșie sau nude, care se combină ușor cu orice pereche de pantofi. Lasă deoparte rochiile îndrăznețe, care sunt formate din fustă în nuanță diferită de cea a topului, pentru că vei scurta silueta.

Folosind o rochie în aceeași culoare, vei părea mai înaltă, fiindcă ținuta nu prezintă nicio întrerupere, prin diferențe de nuanță. Te poți bucura de un outfit unitar, indiferent dacă porți o rochie midi pentru zi sau seară, în cazul unui eveniment.

Asortează rochia cu tocuri

Cel mai bun truc atunci când ai nevoie de câțiva centimetri în plus în înălțime este să porți pantofi cu toc. Desigur, dacă nu te simți comod purtând pantofi cu toc înalt, poți opta pentru modele cu toc pătrat și mai mic, care îți garantează un plus de confort. Include în colecția de pantofi o pereche de pantofi negri sau nude, pe care să-i asortezi cu rochiile midi preferate.

La fel de potrivite sunt și sandalale elegante, cu toc confortabil! Pentru a crea un efect de alungire a siluetei, încearcă să alegi încălțări de aceeași nuanță ca a rochiei midi, care înlătură senzația de scurtare a picioarelor.

O ținută ideală pentru birou sau timpul liber se poate obține cu ajutorul unei rochii midi simple, în nuanțe pastel. Alege o pereche de sandale nude, fără barete pe gleznă, într-o nuanță care să fie cât mai asemănătoare cu cea a pielii. Atâta timp cât porți tocuri și alegi rochiile potrivite pentru dimensiunile tale, vei fi mai înaltă și vei avea încredere în tine.

Optează pentru rochii midi cu decolteu

Un alt truc care garantează un look plăcut pentru o femeie minionă? Este recomandat modelul de rochie cu decolteu adânc. Acesta avantajează o femeie mică de înălțime, pentru că oferă aceeași iluzie de siluetă alungită.

Nu ezita să alegi de pe rafturi o rochie midi cu decolteu adânc, pe care să o combini cu pantofi cu toc sau balerini, în funcție de preferințe și de evenimentul la care participi.

Evită rochiile cu imprimeuri mari

Nu în ultimul rând, merită să ții cont și de imprimeu, atunci când alegi rochia ideală pentru o siluetă minionă. Se recomandă ținutele cu rochii într-o singură culoare, la care se adaugă modelele cu imprimeuri mici sau cu dungi verticale.

Se evită, în schimb, rochiile cu imprimeuri florale sau animale prea mari, care nu îți pun în evidență corpul, fiindcă scurtează silueta.

Ține cont de sugestiile noastre! Poartă cu încredere rochiile midi chiar dacă ești minionă și pune-ti corpul în evidență într-un mod favorabil.

 

loading...
loading...