CULMEA PROGRESULUI: ECONOMIA DUDUIE, SALARIILE SCAD

În România totul tinde să devină „original”. Am avut o democrație originală, acum am ajuns și la un tip de progres original. Deși economia crește spectaculos, milioane de angajați se trezesc cu salariile tăiate, în timp ce, nota bene, cele ale parlamentarilor cresc. Aș întreba și eu: cui i-a aparținut ideea genială de a trece plata contribuțiilor de la angajator la angajat? Care din experții coaliției aflate la guvernare a pritocit acestă glumă sinistră, care dă peste cap întreaga societate?

Conform liderului Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, peste două milioane de angajați din sectorul privat ar putea fi afectați direct de această măsură aberantă, al cărei rost nu îl vede nimeni. În afară de politicieni, bineînțeles. Profesorii, doctorii, polițiștii vor avea salarii mai mici, dar credeți că are vreo relevanță? Când tot mai mulți oameni încep să se gândească foarte serios să plece din țară, pentru că aici ori o iau razna, ori se mulțumesc doar să supraviețuiască, salariile parlamentarilor cresc. Și nu este o creștere nesemnificativă, e vorba de 840 de lei.

c1

Întrebați ce părere au despre această creștere, mulți politicieni au răspuns că habar nu aveau, pentru că nu-și verificaseră cardul. Dacă pentru ei o mărire de doar 840 de lei este un mizilic, în condițiile în care au venituri de 17.000 lei lunar, pentru o mare parte a populației această sumă ar rezolva multe probleme. Domnului Dragnea, unul din cei care nu-și verificaseră cardul, îi arde mai mult de războiul personal cu Ponta, decât de respectarea promisiunilor din campania electorală. Știți, cele referitoare la creșterile salariale. Acum, chiar și cei care i-au votat își dau seama ce greșeală au făcut, pentru că atunci când ești atins la buzunar te doare cel mai rău.

Ceea ce se întâmplă este, oricum am întoarce-o, o mare nedreptate. Sunt mulți angajați, fie la privat, fie la stat, care au salarii mici, uneori prea mici. Iar parlamentarii, cu un tupeu incredibil, în loc să se gândească cum ar putea să-i ajute pe cei care abia se descurcă, nu numai că nu o fac, dar, mai mult, își măresc salariile. Dacă asta nu e nedreptate și bătaie de joc, cum altfel poate fi numită? Ce fel de realitate este cea în care trăim, dacă ne lăudăm că economia tot crește, iar salariile scad? Despre nivelul de trai, ce ar fi de spus? Că e unul din cele mai scăzute din Europa?

VOT - PARLAMENT - CROITORU

Primele semne ale haosului financiar lansat de coaliția de la guvernare de-abia au apărut. Odată cu finalul lunii februarie, așa cum au prognozat experții în economie, vor veni vremuri și mai grele pentru populație. Angajații cu vechime vor avea salarii mai mici decât debutanții, zeci de mii de bugetari tremură la gândul că vine ziua de leafă și cine știe ce vor citi pe fluturașul de salariu. În această atmosferă dezolantă, cu perspective sumbre pentru populație, aleșii noștri își iau rolul în serios. Și ce fac? Își măresc salariile.

Haiducii, pe vremuri, luau de la bogați și dădeau la săraci. În România secolului 21, s-a instaurat alt tip de haiducie, care funcționează invers. Ia de la săraci și dă la bogați. Mulțumim din inimă partidului. Altă întrebare?

Cristian Huluban

loading...
loading...