Schimb de garda la AVAS
ROL.ro Stiri arrow Afaceri arrow Schimb de garda la AVAS

Schimb de garda la AVAS

- Calin Popescu Tariceanu l-a demis ieri din functia de presedinte al AVAS pe Razvan Orasanu si l-a inlocuit cu Teodor Atanasiu, fost ministru al Apararii - In opinia sindicalistilor companiilor in curs de privatizare, rocada lui Tariceanu ar putea afecta in mod direct si imediat vanzarea coerenta a societatilor in cauza - Fostul presedinte al AVAS a afirmat ca abordarea exclusiv economica, tehnica, a mandatului sau, fara implicare politica, a deranjat anumite persoane Premierul Calin Popescu Tariceanu a luat, la nivelul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului, o decizie cel putin curajoasa.

Ieri, seful Executivului l-a demis din funtia de presedinte al AVAS pe Razvan Orasanu, inlocuindu-l cu Teodor Atanasiu, fost ministru al Apararii.
Putem spune ca nu e nimic nou pe frontul institutiilor de stat, asta daca demiterea nu ar avea efecte nefaste imediate. Astfel, in opinia sindicalistilor companiilor in curs de privatizare, rocada Premierului, care a dat economistul pe politehnist, va afecta in mod direct si imediat vanzarea coerenta a societatilor in cauza. "Maine (astazi n.r.) trebuia sa prezentam AVAS un memorandum in urma caruia urma sa se stabileasca modul de parivatizare a Nitramonia Fagaras. Dupa ce ne-am chinuit atata timp sa ajungem in acest stadiu, se schimba sefia autoritatii. Cu siguranta aceasta demitere va intarzia pana in primavara decizia finala asupra privatizarii. Schimbarea poate avea urmari grave pentru Nitramonia, asta in conditiile in care exista deja 17 scrisori de intentie pentru societate", ne-a spus Lucian Cupu, presedintele Sindicatului Liber Nitramonia - Rompiro.
Nu doar la Nitramonia pluteste o situatie incerta in ceea ce priveste privatizarea societatii. "Despre noul sef AVAS nu stiu decat ca a fost director la Cugir. Sper ca schimbarea din functie a lui Orasanu sa nu afecteze privatizarea Tractorul. Probabil lipsa de experienta a lui Orasanu l-a determinat pe Tariceanu sa ia asemenea decizie", a declarat Gheorghe Apostu, liderul Uniunii Sindicale Tractorul Brasov.

Demiterea - decizie politica

In ceea ce priveste demisia sa, fostul presedinte al AVAS a afirmat ca abordarea exclusiv economica, tehnica, a mandatului sau, fara implicare politica, a deranjat anumite persoane, si a apreciat ca succesorul sau, Teodor Atanasiu, va fi un bun presedinte, intrucat are "un plus de anvergura politica". "Am inteles sa indeplinesc mandatul intr-un mod profesionist, economic, tehnic, si probabil ca am suparat. Nu cred ca am fost incomod pentru Guvern, am fost incomod pe zona sindicala, pe zona politica locala, in special la Brasov", a explicat Orasanu.
El afirma ca Atanasiu va avea avantajul sustinerii politice, avand in vedere ca in afara de mandatul sau, toate numirile la insitutia de privatizare s-au facut pe criterii politice.
"Probabil un politician va avea o viziune mai larga si va reusi sa dea niste raspunsuri de nuanta acolo unde eu am fost foarte transant, si sa rezolve altfel situatiile din anumite zone sensibile, unde exista un interes politic puternic", a adaugat Orasanu.
Presedintele AVAS a tinut sa precizeze ca in cele zece luni de mandat a facut eforturi pentru a elimina toate elementele de coruptie din institutia de privatizare. "Am aflat de la premier ca a fost o decizie politica si am insistat ca aceasta decizie sa fie semnata astazi, astfel incat de maine AVAS sa aiba un nou presedinte", a adaugat Orasanu.
El sustine ca a fost asigurat de premier ca nu exista motive de nemultumire la nivel tehnic in ceea ce a intreprins. "Nu pot decat sa-i multumesc premierului ca a avut curajul sa promoveze un om caruia aproape nimeni nu-i dadea o sansa", a mai spus Orasanu.

Atanasiu are un trecut economic nu prea fericit

Noul presedinte al AVAS, Teodor Atanasiu, ex-ministrul Apararii, a fost administrator la compania Palplast Sibiu, membra a grupului Rompetrol, detinut de Dinu Patriciu, si la B&M Direct Consulting, firme care sub coordonarea sa au trecut de la profit la pierderi.
Atanasiu a detinut, in perioada 2001 - 2004, functia de administrator la Palplast Sibiu, producator de articole din materiale plastice, conform propriului CV, publicat pe site-ul Ministerului Apararii Nationale la vremea cand detinea acest portofoliu.
Sub administrarea lui Atanasiu, Palplast a obtinut in anul 2001 un profit net de circa 97.000 lei, in urmatorul an, un profit de 2,14 milioane lei, ajungand in 2004 la o pierdere de peste 120.000 lei, potrivit datelor Ministerului Finantelor Publice.
Atanasiu a mai fost administrator la B&M Direct Consulting din Cugir, societate la care, potrivit presei centrale, a fost si actionar pana la numirea in functia de ministru al Apararii.
Firma, al carei obiect de activitate este consultanta pentru afaceri si management, a avut in 2002, inainte ca Atanasiu sa devina administrator, un profit de 10.618 lei. In perioada 2003-2004, B&M Direct Consulting a inregistrat un profit de 1.277 lei (12,7 milioane lei vechi) in 2003, si pierderi de circa 2.500 lei anul urmator, potrivit datelor MFP.
Atanasiu a mai detinut functia de director general adjunct al Uzinei Mecanice Cugir, in perioada 1997-2001, si a fost membru in Consiliul de Administratie al FPS (actual AVAS) in perioada 1997-2000.
El este in prezent actionar la firma Credit Consulting (Alba Iulia) cu 30% din actiuni si la Cooperativa de Credit Concordia (Cugir), valoarea actiunilor detinute fiind de 1.000 lei, potrivit declaratiei de interese din luna mai 2006.

Obiectivele lui Orasanu sunau bine

Orasanu, fost consilier pe probleme economice al premierului Tariceanu, se afla la conducerea AVAS din luna ianuarie, preluand postul de la Giliola Ciorteanu, care a asigurat interimatul dupa demisia lui Gabriel Zbarcea, din septembrie 2005.
Potrivit lui Orasanu, acesta avea un plan bine pus la punct in ceea ce priveste domeniul de activitate al institutiei al carei sef a fost timp de 10 luni. Astfel, fostul presedinte AVAS avea in vedere planul integrat de privatizare pentru anii 2006, aprobat de Guvernul Romaniei, care cuprinde 184 de societati, din care 120 sunt din portofoliul AVAS.
Din cele 120 de societati ce vor fi lansate la privatizare, 50 sunt cu capital majoritar de stat si 70 cu capital minoritar de stat. In mare, obiectivele AVAS pentru anul 2006 ar fi constat in realizarea angajamentului bugetar; continuarea actiunii de monitorizare si analiza asupra indeplinirii conditiilor din documentele de esalonare incheiate in baza OG nr. 40/2002, preluate de la CAS asupra celor 387 societati ale caror obligatii sunt esalonate la plata pana la 2008; continuarea actiunii de verificare a titlurilor de creanta si a garantiilor preluate de la banci si, dupa caz, efectuarea demersurilor catre bancile cedente in vederea modificarii contractelor de cesiune de creanta; continuarea procedurii de executare silita asupra SC SIF Moldova in calitate de avalist al societatilor debitoare AVAS, si multe alte acte prioritare.



» vezi articolul original


sursa:




Sursa: ROL.ro
 

   

< stirea precedenta   stirea urmatoare >



Comentarii...

Ai ceva de spus? Fii primul care comenteaza acest articol!

pagina 1 din 0 ( 0 comentarii )

*Comentariile dvs. vor fi publicate pe site in maximum o ora de la momentul postarii. Mesajele vulgare, care nu au legatura cu subiectul articolului sau contin reclame, vor fi cenzurate integral sau partial.

Nume (obligatoriu)

E-Mail (obligatoriu)
Adresa ta de e-mail nu va fi vizibila pe site, ci doar catre administrator.

Comentariul tau




*Va rugam introduceti textul de mai jos asa cum apare scris. Aceasta este o masura de evitare a postarii de mesaje in mod automat.



__
Abonare Newsletter











Banner_235x200_Botezatu

Banner_200x150_Standard_Q

OvertaVara2009_180x150px_ro

Dacia Duster, vehiculul de competitii care va participa la Trofeul Andros in Alpii francezi, editia 2009-2010







Cu cine votati la Presedintie?