Contemporani cu un mare scriitor, Dinu Sararu
Ca este un mare scriitor roman si ca a fost prieten bun cu tatal meu, Adrian Paunescu. Vorbeau la telefon destul de des, se sfatuiau, povesteau, se mai si contraziceau, dar nimic nu a reusit sa ii indeparteze. Poate ca, indiferent de cat de tulbure e lumea in care traim, asa se intampla cu marile prietenii, se construiesc fara sa ne dam seama si dureaza toata viata. Si, uneori, chiar si toata moartea.
Mai stiu ca e oltean din judetul Valcea, din peisajul acela halucinant, unde ii place sa mearga ca sa se ragaseasca pe sine. Nu mai tin minte daca am fost la dansul acasa, la Slatioara, la distanta mica de Horezu, probabil ca da, atunci cand eram prea mica pentru a intelege adevarurile. Totusi, mi-l imaginez acolo, intr-un cerdac ca-n povestile batranilor mei, privind lumea direct in ochi si rezumandu-i o parte din inteles in cuvinte.
Si mai stiu ceva. Celebrul sau roman, "Niste tarani”, l-a terminat aproape obligat de tata, care l-a provocat pe fata sa-l scrie si sa-l publice in serial, in revista familiei noastre. Dinu Sararu a inteles ca e bine sa-l ia in seama pe prietenul sau mai tanar si asa s-a nascut literatura pe care azi o pastram in suflete, ca pe o comoara fara limite si fara timp. Sunt mandra ca suntem contemporani cu acest prozator de exceptie, sunt mandra ca am putut sa scriu despre el, asa cum stiu ca ar fi facut si tata, asa cum ar trebui sa faca, macar in gand, macar in luna ianuarie, cand este aniversarea sa, orice om cu constiinta si cu biblioteca.
» vezi articolul original
sursa: 
