Comunistii cer Romaniei sa retraga din R. Moldova "supusii" statului roman Stiri.rol.ro



Adaugat: Joi, 26 ianuarie , ora 15:52, de ROL.ro


Comunistii cer Romaniei sa retraga din R. Moldova "supusii" statului roman
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a adresat un demers ambasadorului României la Chişinău, Marius Lazurca, în care îi solicită să transmită autorităţilor române să retragă toate persoanele de la conducerea Moldovei care au cetăţenie română, relatează Info-Prim Neo, în pagina electronică.

Comuniştii susţin că este vorba de persoane care, prin jurământul pe care l-au făcut României, acţionează în interesele naţionale ale României şi duc la uzurparea puterii în statul Republica Moldova, scrie MEDIAFAX .

Deputatul comunist Alexandr Petkov a menţionat, într-o conferinţă de presă, că persoanele la care se referă PCRM sunt prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, preşedintele grupului parlamentar al Partidului Liberal, Ion Hadârcă, preşedintele grupului parlamentar al Partidului Liberal Democrat, Valeriu Streleţ, şi preşedintele Curţii Constituţionale, Alexandru Tănase.

"Vă rugăm respectuos, excelenţă, să transmiteţi autorităţilor abilitate române să întreprindă măsurile de rigoare, menite să retragă din spaţiul politic moldovenesc supuşii statului român. Aceştia prin comportamentul lor au dus la încălcarea prevederilor constituţionale în Moldova, la zguduirea opiniei publice locale şi internaţionale, implicit, aducând prejudicii grave imaginii României pe plan extern", a citat deputatul comunist din scrisoarea către ambasadorul român.

Parlamentarii comunişti susţin că toate protestele desfăşurate în ultima vreme au loc din cauza deciziilor luate, fie personal, fie prin complicitate, de către persoanele care în diferite perioade au obţinut calitatea de cetăţean al României.

Petkov a mai menţionat că statul român este rugat să atragă atenţia ministrului Afacerilor Interne de la Chişinău, Alexei Roibu, că orice provocări împotriva protestatarilor paşnici se vor răsfrânge negativ asupra imaginii statului român, a cărui cetăţenie este solicitată de către ministru.

"Excelenţă, sincer, considerăm că este şi în beneficiul României, interesele căreia le reprezentaţi în Moldova, să faceţi tot posibilul ca asupra relaţiilor dintre statele noastre să nu planeze niciun fel de ameninţări, îndeosebi din partea cetăţenilor statului european România", a declarat parlamentarul.

Demersul a fost semnat de deputaţii comunişti Alexandr Petkov, Anatolie Zagorodnîi şi Ion Ceban.



ROL.ro



  • Taguri:


Comentarii

citeste ultimele comentarii adaugate pe site






Alte Stiri

Cele mai citite azi



















Kunden Broker



Ultima Ora









Bancul Zilei

Doi prieteni se intilnesc pe strada. Unu era cam abatut asa ca celal...


Poza Zilei

Fata de spate?


Clipul Zilei

Prestatia Romaniei in semifinala Eurovision 2012


Horoscop Zilnic

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Balanta

Leu

Fecioara

Scorpion

Capricorn

Sagetator

Varsator

Pesti


Subiecte HOT




















Anunturi ImobiliareOferte TuristiceScoala Romaneasca | jocuri online UTILE: Taguri | Cautari | index tv | index | calendar | ieri | azi | imobiliare | horoscop zilnic |

SUBIECTE HOT: Frumusetea in aceasta primavara: Cum sa te machiezi si ce sa porti | Cum sa obtii un abdomen perfect plat | Cele mai bune si cele mai rele alimente pentru digestie | Louis Vuitton, noua colectie de genti "Epi is magic" | Ce cred barbatii despre culoarea rujului tau | Cea mai mare teama a femeilor? Sa fie vazute fara machiaj | Extrem? Dieta KEN: slabeste cu un tub nazal si doar lichide timp de zece zile | Exercitiile fizice necesare oricarei femei
HOROSCOP: Horoscop zilnic: Horoscop zilnic | Horoscop saptamanal | Horoscopul primaverii | Horoscop Berbec Horoscop Taur Horoscop Gemeni Horoscop Rac Horoscop Leu Horoscop Fecioara Horoscop Balanta Horoscop Scorpion Horoscop Sagetator Horoscop Capricorn Horoscop Varsator Horoscop Pesti
Download: download internet explorer 10 | Download Yahoo Messenger 10 | Download WinRar 4 | Download Firefox 4


Comunistii cer Romaniei sa retraga din R. Moldova "supusii" statului roman