CNADNR liciteaza 256 autoutilitare dintr-un model inca neinventat
Compania este dispusa sa plateasca pana la 48 de milioane de lei, fara TVA pentru achizitie, iar livrarea urmeaza sa fie facuta in sase luni de la semnarea contractului. Leasingul este calculat pentru o perioada de 54 de luni, cere compania participantilor la licitatie.
In pofida faptului ca piata autoutilitarelor este una foarte competitiva, existand firme consacrate care ofera la cate un singur model, pana la 35 de variante constructive, standardele ridicate ale CNADNR fac ca participantii la licitatie sa exclame ca nu s-a inventat masina care sa corespunda cerintelor.
Autoutilitara ideala este in viziunea CNADNR cea care are obligatoriu Euro 5, in conditiile in care multe firme vand Euro 4, are motor diesel de 90-150CP, consuma maxim 12 litri combinat, are 6 viteze, culoare portocalie, masa maxima autorizata de 3,5 tone, astfel incat sa poata fi condusa cu categoria B si sa nu necesite licente de transport.
Aceste cerinte nu au dat bataie de cap competitorilor, pana cand acestia au ajuns la capitolul mase. Masina trebuie sa aiba sarcina utila de 1.400 de kg din care 600 kg in cabina, trebuie sa poata transporta sapte persoane inclusiv soferul, cand majoritatea producatorilor ofera cabina dubla de sase persoane.
Cerintele CNADNR nu s-au oprit aici. Documentatia de licitatie impune anumite tipuri de suspensii pe punti, tipul de ambreiaj, tipul franelor, felul oglinzilor retrovizoare etc.
In fata multiplelor cerinte ridicate de CNADNR, ofertantii se intreaba daca exista masina ceruta de CNADNR si care e marca si modelul. Unii ofertanti chiar avertizeaza CNADNR ca nu va primi oferte pentru simplul fapt ca nu exista masina in cauza.
Firmele de leasing dau sfaturi CNADNR. "In cazul in care valorile sarcinii utile se refera la autovehiculul complet carosat, va rugam sa revizuiti aceste valori deoarece nu exista nici un tip de autoutilitara care sa respecte aceste cerinte, prin urmare nu veti primi nici o oferta eligibila", sfatuiesc firmele de leasing compania. Acestea ii fac si socoteala si explica cu cifre ca sarcina utila a autovehicului complet carosat, cerut de CNADNR, nu poate fi mai mare de 450 de kilograme, fata de 1.400 kg cerute prin caietul de sarcini. Numai oblonul ridicator cu sistemul ridicator, bena si prelata cantaresc impreuna 550 kilograme, spune un participant la licitatie.
Tractiunea fata, strict necesara la repararea soselelor
In plus, firmele participante de leasing cer ca autoutilitarele oferite sa poata avea si tractiune spate, aceasta fiind cea mai obisnuita solutie oferita de producatori, deoarece e si cea mai avantajoasa. Compania respinge si aceasta solicitare, afirmand ca doar tractiunea fata a camionetei raspunde specificului activitatii de drumuri.
In prezent, licitatia este deocamdata blocata la Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor, deoarece CNADNR a cerut o cifra de afaceri medie la licitatie a participanilor de cateva ori mai mare decat valoarea intregului contract.
Sursa: vezi articolul original


































