Ce trebuie să le știi dacă ești în căutarea unui partener de afaceri

Un proiect aflat la început de drum va crește mai ușor cu ajutorul unui partener de afaceri. De aceea, dacă vrei să începi o colaborare de acest fel, trebuie să-ți alegi cu mare atenție partenerul, iar decizia poate fi mai dificilă decât pare la prima vedere. Iată care sunt criteriile de care ar fi bine să ții cont.

Nu doar banii contează

Deși partenerul tău poate avea acces la mai mult capital, acesta nu este singurul criteriu de care trebuie să ții cont. Începe o afacere cu cineva care are și avantaje în industria unde urmează să intrați! Având alături un partener care deține conexiuni sau expertiză în domeniu, vei putea obține rezultate mai bune. 

Ar fi bine să împărțiți și aceeași viziune sau, cel puțin, o parte din valorile comune. Veți avea de atins anumite obiective, Iar acest lucru va fi posibil doar dacă va înțelegeți bine și puteți discuta, înțelegând fiecare punctul de vedere al celuilalt.

Comunicarea este esențială

Dacă partenerul de afaceri este cetățean străin și nu puteți discuta direct, atunci colaborarea va fi mai dificilă, cel puțin la început. Din fericire, această problemă o poți rezolva repede, cu ajutorul unor servicii de interpretariat. Astfel, vei putea găsi o persoană care să vă traducă pe loc discuțiile și care să se exprime într-un mod clar și eficient pentru fiecare în parte. 

Trebuie să te asiguri că partenerul tău de afaceri îți înțelege perfect planurile și cerințele, iar acest lucru este valabil și reciproc – tu trebuie să înțelegi foarte bine care sunt intențiile lui, pentru că orice neînțelegere apărută din cauza necunoașterii limbii poate avea consecințe serioase.

Partenerul de afaceri trebuie să te completeze

Caută pe cineva cu o personalitate și abilități diferite de ale tale, că să te poate completa acolo unde este nevoie. Astfel, dacă vrei ca tu să devii imaginea companiei, vei avea nevoie de cineva care să se descurce foarte bine „în spatele scenei”. Sau în cazul în care ești o persoană creativă și bună în relațiile sociale, încearcă să găsești un partener care stă mai bine la capitolul cifre și organizare. Calitățile diferite vă pot ajuta să dezvoltați business-ul într-un timp mai scurt.

Ia-ți măsuri de precauție

Vei avea nevoie de măsuri de precauție, în cazul în care partenerul decide la un moment dat să se retragă din afacere. Cea mai bună metodă pentru a fi sigur că totul va fi bine este să menționați în contract încă de la început ce se va întâmpla într-o astfel de situație. Ia în calcul și faptul că pot exista datorii și că ar fi bine să ai niște bani puși deoparte.

Când cauți un partener de afaceri, trebuie să îi studiezi atent modul de gândire și să analizezi felul în care ar putea contribui la proiectul tău. Stabiliți din timp responsabilitățile fiecăruia și asigură-te că este o persoană de încredere.

loading...
loading...