Au trecut 28 de ani, dar spiritul Revoluției s-a pierdut, încet-încet. Cine mai are timp să-și aducă aminte? Au murit atunci peste 1000 de oameni pentru libertate, pentru o justiție independentă. Vă mai aduceți aminte de acele visuri, speranțe, de Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara? La 28 de ani după ce s-a murit pentru acele idealuri, în România se vor vota legi care vor desființa conceptul de justiție. Nu credeți că ne merităm soarta?
Românii, ca și atunci, sunt din nou în stradă. Acum, ca și atunci, se strigă „Jos comunismul!”. Să fie doar o coincidență? Atunci, ca și acum, celor aflați la putere nu le păsa de popor, de ceea ce își doresc cu adevărat oamenii. Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara era foarte clar: celor care au avut funcții de conducere în cadrul Partidului Comunist Român sau al Securității să le fie interzis dreptul de a candida, pe orice listă, la alegeri. Unde s-a ajuns? Acum au pensii speciale, salarii uriașe și vor să voteze legi care să-i scape de sentințele primite pentru fapte de corupție.
Irosim fiecare șansă care ni se dă. Ne batem joc de memoria celor care ne-au dat, prin sacrificiul lor, bucuria de a fi liberi. Parlamentarii noștri, în loc să organizeze manifestații de comemorare a eroilor Revoluției, votează pe bandă rulantă legi care scandalizează un popor întreg și aruncă o pată neagră pe imaginea României, în fața întregii lumi civilizate. Cum de reușim noi mereu să picăm testele de maturitate, de integritate morală? De ce scandează oamenii „Nu vrem să fim o nație de hoți?”
Cum se numește ceea ce fac politicienii, la 28 de ani de la Revoluția din 1989? Cum se prezintă ei în fața istoriei, a memoriei unor tineri care au murit pentru o Românie modernă, democratică, în care fiecare să ducă o viață decentă? Care este mesajul lor către părinții acelor tineri împușcați de trupele fidele lui Ceaușescu? Părinți care își dau seama, încă o dată, că sacrificiul celor dragi a fost făcut în zadar, și că politicienilor nu le pasă de ei, de durerea lor. S-au folosit de oameni, au furat idealurile unei Revoluții a speranței, le-au călcat în picioare și au agonisit averi fabuloase. De ce scandează oamenii „Nu vrem să fim o nație de hoți?”
A fost cea mai sângeroasă revoluție din Europa de Est, dar și cea mai controversată. Nimeni din cei vinovați de moartea acelor tineri nu a răspuns încă în fața legii. Procesele se amână, dosarele se redeschid, totul se tăragănează intenționat, și uite-așa, trec anii și cei vinovați sunt prosperi, dorm somn liniștit. Au trecut 28 de ani. Tot mai mulți români vor să plece din țară. Politicienilor nu le pasă. Care revoluție? Care martiri?
„Revoluţionarii nu fac revoluţii. Revoluţionarii sunt cei care ştiu când puterea zace pe stradă şi ei o pot lua” – Hannah Arendt.
Cristian Huluban
