Carla’s Dreams a spus în sfârșit tot adevărul! „De ce solistul trupei își ascunde mereu chipul” A vorbit deschis pentru prima dată. Dezvăluirile i-au uimit pe fani! Îți imaginai așa ceva?!

Carla’s Dreams este una dintre formațiile de mare succes în România. Dar iată că, abia acum, artistul a vorbit în premieră despre cum e să privești lumea… De sub mască, dar a mai povestit și despre piesele sale, și despre persoana căreia i se datorează succesul său. Solistul trupei a afirmat că totul se datorează fanilor care îl susțin și îi apreciază munca, dar și stilul inconfundabil.

„Eu nu ştiu câţi bani se fac în general din asta, noi niciodată nu am făcut parte din showbizz, în sensul clasic al cuvântului. Internetul este o forţă şi ne bucurăm foarte mult că există, altfel ar fi dezastru, presupun. Noi am fost susţinuţi, practic de toată lumea, cu mici excepţii. Tot ceea ce are Carla’s de acum, mai tot, 99 la sută este produsul oamenilor. Noi nu am investit în asta. Nici bani, nici timp, nici efort. Începând de la clip sau clipuri şi finalizând cu site-ul. Am obţinut mai mult decât am planificat. Proiectul este supra apreciat de foarte multă lume. Mulţi s-au întrebat şi încă se întreabă de ce solistul trupei Carla’s Dreams îşi ascunde mereu chipul sub o mască. Eu am mai multe tipuri de măşti. Asta este, totul a fost secret până acum. Sunt măşti mai simple… scoaterea lor durează, eu ştiu jumătate de oră, 40 de minute. Este o soluţie logică. Cum altfel poţi să vorbeşti si să nu te vezi.” a declarat Carla’s Dreams.

Cu ocazia unui alt interviu, solistul era, însă, și mai sincer, când vorbea despre motivele pentru care poartă mereu mască: „E mai uşor să vorbeşti când eşti mascat, într-un fel, dar nu e o lipsă de responsabilitate. Oricum, tot poţi fi taxat. În anumite cazuri, mă ajută să fiu mai deschis… În România, lumea nu e foarte deprinsă să înţeleagă. În anii trecuţi, am criticat atitudinea artiştilor mari din România pentru lipsa lor de asumpţie, de riscuri şi de investiţie în muzică. Înţeleg că ăsta este ritm natural pentru unii”, a declarat artistul, potrivit libertatea.ro.

În plus, cu ocazia unui al treilea interviu, Carla’s Dreams le-a mărturisit reporterilor Antena Stars ce se află sub pictura pe care o poartă mereu. „Nu, asta nu-i faţa mea. Eu în zilele obişnuite arăt altfel. Delia m-a văzut fără mască. Fără mască arăt foarte rău. De asta şi port mască că-s foarte urât. Nu arăt înfricoşător, ci greţos aşa. Sunt antonimul la ‘simpatic’”, a declarat Carla’s Dreams, sincer, autoironic și cu un simț critic ieșit din comun pentru o „vedetă”.

 

loading...
loading...