Despre flori, se poate spune că sunt „cadoul universal”, putând fi oferite în orice ocazie fără teama de a ofensa pe cineva. În marea majoritate a cazurilor, doamnele sunt cele care primesc flori, fie că este vorba de iubită, soție, șefa de la birou sau o altă cunoștință. În astfel de situații florile pot fi oferite în egală măsură, atât de domni cât și de doamne.
În ceea ce-i privește pe bărbați, lor nu li se oferă flori decât cu o singură ocazie, iar atunci este vorba de un eveniment mai puțin fericit. Mai exact, momentul potrivit pentru a oferi flori unui bărbat este atunci când îl vizitezi la spital, însă e greu de crezut că cineva și-ar dori să se afle într-o astfel de situație pentru a se bucura de un așa cadou.
Așadar, florile se oferă în special femeilor cu orice ocazie, dar este importat de știu și cum procedezi când faci un astfel de gest.
Ține florile cu cozile în jos
Este o greșeală pe care mulți o fac, întinzând buchetul de flori cu vârful în jos atunci când îl oferă. Dacă pe stradă este mai ușor să duci buchetul în acest fel, atunci când îl oferi, trebuie să îi schimbi poziția. Buchetul se ține întotdeauna cu cozile florilor îndreptate în jos și în poziție ușor oblică, pentru a nu arăta ca și când ai fi venit cu Sorcova.
Înlătură ambalajul
Multe florării livrează buchetele și aranjamentele florale în ambalaje de plastic sau hârtie, pentru a le proteja. Acestea sunt realizate cu gust, plăcute la vedere și din această cauză mulți cad în capcană și gafează atunci când le oferă. Asta pentru că florile se oferă întotdeauna fără ambalaj, oricât de bine ar arăta acesta. Așadar, nu uita să înlături ambalajul atunci când pleci să te întâlnești cu persoana căreia vrei să-i oferi florile.
Cum trimiți flori prin curier
Dacă nu te poți întâlni cu persoana căreia vrei să-i oferi flori, cea mai bună soluție este să apelezi la un curier. În acest caz, florile trebuie să fie însoțite neapărat de o carte de vizită sau de un mesaj semnat. Comisionul se plătește mesagerului înainte de a livra florile, în momentul în care îi dai adresa la care trebuie să meargă. Pentru mai multă originalitate, poți realiza chiar tu un aranjament floral. Cutii florale la prețuri avantajoase sunt ușor de găsit, la fel și florile preferate din care vrei să faci aranjamentul.
Nu oferi flori artificiale
O situație în care oferirea de flori ar putea fi ofensatoare este aceea în care ai proasta inspirație să apelezi la flori artificiale. Oricât de bine ar arăta și chiar dacă sunt mai frumoase decât cele naturale, așa ceva nu se face niciodată. Chiar dacă gestul tău este bine intenționat, dorindu-ți să faci un cadou care să țină foarte mult, faci o gafă imensă, întrucât florile artificiale sunt „flori de mort”. Prin urmare locul lor este în jerbele funerare, nicidecum într-un buchet oferit la o aniversare sau alt eveniment fericit.
Numărul de flori, în funcție de situație
Un alt detaliu căruia trebuie să-i acorzi atenție e legat de numărul de flori din buchet. Cu excepția evenimentelor funerare, numărul de flori oferite trebuie să fie întotdeauna impar. Se spune că persoana care le primește este floarea care completează buchetul de aceea trebuie să existe întotdeauna un număr impar, pentru a rămâne o floare cu care aceasta să facă pereche.
Florile în număr par se oferă doar la înmormântări, comemorări și alte evenimente funeste, iar regula se aplică și pentru jerbe sau coroane.
Este indicat să nu alegi flori foarte impunătoare sau aranjamente extravagante pentru persoanele pe care nu le cunoști foarte bine sau cu care nu ești într-o relație foarte apropiată. În caz contrar, riști ca acestea să nu fie pe gustul lor sau ca persoana respectivă să se simtă intimidată.