Anonymous avertizeaza romanii ca ACTA este primul pas catre dictatura pe Internet - VIDEO Stiri.rol.ro



Adaugat: Sambata, 28 ianuarie , ora 13:17, de D.M.S.


Anonymous avertizeaza romanii ca ACTA este primul pas catre dictatura pe Internet - VIDEO
Grupul Anonymous a adresat, vineri, un al doilea mesaj de românilor, pe fondul protestelor care afectează țara de două săptămâni, atrăgând atenția asupra legii ACTA care, potrivit hackerilor, va limita libertatea de exprimare și va fi primul pas către dictatura pe Internet.

"Salutări cetățeni ai României, noi suntem Anonymous! În timp ce protestele voastre pierd din intesitate din cauza vremii nefavorabile şi politicienii voştri îşi continuă circul pe ecranele televizoarelor, Parlamentul European a semnat ACTA, care impune o dictatură pe Internet: fiecare aspect al vieţii activităţii voastre pe Internet va fi monitorizat", afirmă mesajul, transmite MEDIAFAX .

"Ar trebui să ştiţi că dincolo de jocuri video, filme şi divertisment în general, există lucruri importante care îi aduc pe oameni împreună: comunicarea. Dreptul de a furniza şi primi informaţie este luat odată ce ACTA a fost semnat", avertizează Anonymous, care susţine că nu este un grup, nu este o organizaţie, ci "toţi cei care luptă împotriva sclaviei economice şi monetare".

"Trebuie să realizaţi că acesta este primul pas către o dictatură care va limita libertatea de exprimare, drepturile noastre şi, în cele din urmă, dreptul de a trăi pe această planetă. Dar să nu vă temeţi deoarece Anonymous este de partea voastră", se arată în mesajul transmis pe YouTube.

Reprezenzanţi din 22 de state membre UE şi Uniunea Europeană au semnat joi la Tokyo Tratatul Comercial Anti-Contrafacere (ACTA), care nu va putea intra însă în vigoare fără aproarea Parlamentului European. Scopul acordului (între UE, SUA, Australia, Canada, Japonia, Mexic, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore, Coreea de Sud şi Elveţia) este, potrivit PE, acela de a consolida respectarea drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv online, şi de a combate contrafacerea şi pirateria pentru bunuri precum haine de lux, muzică şi filme.

Acesta este al doilea mesaj adresat românilor de grupul Anonymous. Primul a fost difuzat la începutul protestelor, când hackerii au salutat acţiunile românilor care s-au alăturat "în cele din urmă luptei mondiale pentru o viaţă mai bună".

Grupul Anonymous a devenit cunoscut după ce a comis numeroase atacuri informatice în întreaga lume. În august, membrii săi au piratat site-ul Ministerului sirian al Apărării, în semn de protest faţă de reprimarea mişcării de contestare a regimului lui Bashar al-Assad. În decembrie, grupul a revendicat atacul asupra site-ului agenţiei de analiză Stratfor, de la care a obţinut e-mailuri şi date ale cardurilor de credit aparţinând unor clienţi ai acesteia.

La începutul săptămânii, hackerii au atacat site-uri ale Guvernului polonez, inclusiv al premierului Donald Tusk, în semn de protest faţă de ACTA.




D.M.S.





Comentarii

Adaugat de Iuli la data 2012-01-28, 19:14

Da baieti felicitari pentru interventia voastra dar daca trimitea-ti mesajul asta in Africa ati fi gasit mai multa unitate decat la romani, ne place sa fim condusi, saraciti, umiliti, trimisi afara in UE, induram tot ca niste baieti ascultatori, noi lasitatea daca-romana nu mai avem puterea de a ne scoate capul rusinat nici catre politicieni nici catre Europa, ne-am obisnuit cu foamea si statul la cozi deci dragi Anonymouse asa popor asa conducatori, pacat ca am ajuns la acesta concluzie, ca roman care inca o spun raspicat si mandru ca sunt roman oricui ma intreaba .....vad un popor obosit, umilit si parasit fara unitate si putrerea de asi cere dreptul fundamental la un trai mai bun. Iuli 28 de ani CT.



citeste ultimele comentarii adaugate pe site






Alte Stiri

Cele mai citite azi

















Kunden Broker



Ultima Ora

18:31 Treizeci de persoane diagnosticate cu boala Lyme, internate de la inceputul anului la Sibiu

Treizeci de persoane diagnosticate cu boala Lyme în urma înţepăturii de c& ...

18:19 Jumatate dintre romani nu dau note de trecere institutiilor care trebuie sa le rezolve problemele

Jumatate dintre cetateni acorda note de la 1 la 5 institutiilor din administratia publica locala ...

18:15 Ponta i-a vizitat marti dimineata pe militarii romani aflati in Zabul, apoi a mers la Kandahar

Militarii romani aflati in misiune in provincia Zabul din Afganistan au fost vizitati marti dimi ...

17:28 Poluare cu petrol pe raul Cotmeana din Arges. O conducta a Petrom s-a spart

Unda de poluare cu petrol de pe râul Cotmeana din judeţul Argeş a trecut de ultime ...

16:39 Salariati din Uzinele Dacia au refacut site-ul companiei

Salariaţi Dacia, în echipament de protecţie, lucrează de zor la amenajarea no ...

16:25 Hrebenciuc, vicepresedinte al Camerei Deputatilor

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Camerei Deputa# ...

15:32 Legea "Big Brother", adoptata de Camera Deputatilor

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 197 de voturi "pentru", 18 voturi &quo ...

15:12 Parlamentarii, alesi din primul tur, ca si primarii! Legea electorala a fost schimbata!

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 180 voturi "pentru", 30 "îm ...

15:07 Gheorghe Falca, achitat in dosarul de luare de mita si abuz in serviciu

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a fost achitat, marţi, de Tribunalul Alba &i ...

15:00 Pambuccian: Tot experimentam si iese prost. Dupa ce aplicam si noua lege, uninominalul va disparea

Liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, m ...










Bancul Zilei

  - Mi-ai stricat tineretea! - a spus femeia. - Iar t...


Poza Zilei

Batman avea unghii asa?


Clipul Zilei

Reprezentanta Suediei la Eurovision 2012: Loreen


Horoscop Zilnic

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Balanta

Leu

Fecioara

Scorpion

Capricorn

Sagetator

Varsator

Pesti


Subiecte HOT















Anunturi ImobiliareOferte TuristiceScoala Romaneasca | jocuri online UTILE: Taguri | Cautari | index tv | index | calendar | ieri | azi | imobiliare | horoscop zilnic |

SUBIECTE HOT: Frumusetea in aceasta primavara: Cum sa te machiezi si ce sa porti | Cum sa obtii un abdomen perfect plat | Cele mai bune si cele mai rele alimente pentru digestie | Louis Vuitton, noua colectie de genti "Epi is magic" | Ce cred barbatii despre culoarea rujului tau | Cea mai mare teama a femeilor? Sa fie vazute fara machiaj | Extrem? Dieta KEN: slabeste cu un tub nazal si doar lichide timp de zece zile | Exercitiile fizice necesare oricarei femei
HOROSCOP: Horoscop zilnic: Horoscop zilnic | Horoscop saptamanal | Horoscopul primaverii | Horoscop Berbec Horoscop Taur Horoscop Gemeni Horoscop Rac Horoscop Leu Horoscop Fecioara Horoscop Balanta Horoscop Scorpion Horoscop Sagetator Horoscop Capricorn Horoscop Varsator Horoscop Pesti
Download: download internet explorer 10 | Download Yahoo Messenger 10 | Download WinRar 4 | Download Firefox 4


Anonymous avertizeaza romanii ca ACTA este primul pas catre dictatura pe Internet - VIDEO