Alpinistii romani au "atacat" muntii Ugandei! S-au cinstit cu slanina sI palinca, la 5.100 de metri altitudine
109 metri altitudine.
Expeditia alpinistilor a inceput pe data de 9 ianuarie 2012 sI s-a sfarsit pe 19 ianuarie, asa cum a fost programata initial. Echipa a fost formata din: Marius Dutu, Aurel Marin, Razvan Mirea, Horea Popescu. Dan Barbu, Costin Miu sI David Neacsu, Neacsu fiind singurul alpinist care mai urcase vreodata in muntii Ruwenzori. Ca sa reziste in jungla ugandeza, sa traverseze ghetarul si sa ajunga cu bine la altitudinea de 5.109 metri, romanii au fost insotiti de alte 30 de persoane, respectiv 25 de porteri (serpasi), trei ghizi si doi bucatari.
Programul a fost extrem de stric. In cele sase zile cat au durat ascensiunea sI coborarea propriu zisa, alpinistii au urcat cam sapte-opt ore pe zi, in medie 1000 de metri altitudine, au facut pauze in refugii, respectand program obligatoriu de refacere sI odihna. In ciuda faptului ca au avut noroc sI au fost ocoliti de accidente neprevazute, la 4.500 de metri, inevitabilul s-a produs iar efectele diferentelor de altitudine au inceput sa se faca simtite.
"Am devenit foarte atent la respiratie si la reactiile corpului. Am inceput sa experimentez: cum nu respiram corect de 3-4 ori, imediat genunchii dadeau alarma. Am ajuns la refugiu, la 4500m multumit deplin de conditia mea. Aveam doar o usoara durere in ceafa si atat. Nu ameteala, nu greata, ba chiar mi-era foame ceea ce era semn ca metabolismul functioneaza corect. Totusi, prea mult entuziasm strica. Incantat de ce bine ma simt la 4500 de metri, m-am apucat sa-mi pregatesc rucsacul pentru atacul de dimineata asupra varfului. Excitarea pregatirilor m-a facut sa uit de ritmul corect al miscarilor si altitudinea m-a pedepsit rapid. Mi s-au taiat genunchii, m-au luat ameteala si greata si m-am asezat repejor. Mi-a trebuit vreo ora sa-mi revin. Dupa aceea, am avut grija cum ma misc si n-am mai avut probleme. Nu e simplu", povesteste Costin Miu pe blogul sau personal. Cel mai inaltator moment, cel final al atingerii varfului a fost reusit insa doar de cinci alpinisti, dupa ce trei persoane din echipaj au decis sa ramana pe loc in ultimul refugiu. "Pana la urma, am plecat cinci: eu, David, Marius, Horea si Dan. Drumul pana pe varf a fost cam asa: vreo 300 de metri diferenta de nivel catarare pe stanca, apoi urcus lin pe ghetar, la coltari, apoi o coborare in rapel pe stanca de vreo 100m, cam salbatica, apoi o catarare tricky rau, la coltari si piolet pe o gheata sticloasa si necasanta, apoi o minune de urcus pe ghetar lunga de vreo 90 de minute. La final, din nou vreo 150 de metri diferenta de nivel catarare pe stanca si iata-ne pe varf, la 5109 metri, pe cel de-al treilea varf al Africii, Margherita Peak!", isi aminteste alpinistul roman.
Entuziasmati, cei din echipa au desfacut steagul tricolor, au sarbatorit, iar cand au revenit in refugiu, s-au cinstit cu slanina si palinca romaneasca.
Pe rand, ei au atins urmatoarele tinte:
Base Camp Nyakalengija (1500m) - Nyabitaba Camp (2650m), Nyabitaba Camp (2650m) - John Mate Camp (3380m), John Mate Camp (3380m) - Elena Hut (4541m),
Elena Hut (4541m) - Kitandara Lakes Camp (4027m), Kitandara Lakes Camp (4027m) - Nyabitaba Camp (2650m), Kitandara - Nyakalengija - Kasese - Margherita Hotel - Queen Elizabeth Park - Kampala - Entebbe - Amsterdam - Bucuresti
Povestea integrala a expeditiei reusite si peripetiile de care au avut parte alpinistii romani o puteti citi integral pe site-ul www.costinmiu.com
» vezi articolul original
sursa: 
