Politicieni cu dosar penal s-au instalat in Parlament, unii chiar in functii importante Stiri.rol.ro


Adaugat: Duminica, 21 decembrie 2008 , ora 12:18, de A. C.


Politicieni cu dosar penal s-au instalat in Parlament, unii chiar in functii importante
Politicieni vizaţi de procurori s-au instalat fără probleme în funcţii cheie din Parlament, iar alţi noi parlamentari sunt susţinuţi de persoane cercetate penal din partidele de la putere, în tot acest timp ministrului Cătălin Predoiu revenindu-i greaua misiune de a suspenda monitorizarea justiţiei, relateaza NewsIn.
Politicieni cu dosar penal s-au instalat in Parlament, unii chiar in functii importante

Astfel, alegerile uninominale pentru Parlamentul Romaniei din 2008 au propulsat in fotoliile de demnitari persoane urmărite penal sau chiar trimise in judecată. Dacă in Guvern nu avem oficial persoane cercetate penal, cele vizate de anchetele DNA de află fără probleme in Parlament.

De la Partidul Conservator, Daniela Popa, liderul formaţiunii, a fost aleasă deputat de Bucureşti. După ce colegul său de partid Dan Voiculescu a fost trimis in judecată in dosarul provatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, procurorii au arătat, in rechizitoriu, că Popa ar fi dat declaraţii mincinoase in anchetă şi au decis să o cerceteze penal pentru falsificarea unui inscris sub semnătură privată. In noua legislatură, Daniela Popa a fost aleasă vicepreşedinte al Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor.

Colegul său de partid, Dan Voiculescu, a fost trimis in judecată la data de 4 decembrie 2008, fiind acuzat de prejudicierea Institutului de Cercetări Alimentare cu suma de 7,8 milioane de euro. Voiculescu mai are un dosar penal la DNA, "Loteria 2", fiind cercetat pentru spălare de bani. De asemenea, el se luptă in justiţie cu CNSAS, care i-a dat verdict de poliţie politică. După alegerile din 30 noiembrie 2008, Voiculescu a obţinut funcţia de vicepreşedinte al Senatului.

La capitorul PD-L, exisă cel puţin doi reprezentanţi in Parlament ai partidului care sunt anchetaţi de procurori. Cristian Boureanu, ales deputat PD-L de Argeş este cercetat de procurorii anticorupţie, fiind acuzat de abuz in serviciu, după ce ar fi semnat un contract ce privea "Loteria Naţională".

Generalul (r) Eugen Bădălan a candidat din partea PD-L la Camera Deputaţilor intr-un colegiu din Brăila. A fost ales deputat in ciuda faptului că a fost trimis in judecată de procurorii anticorupţie, incă de acum un an, pentru un prejudiciu de 1,2 milioane de euro adus unei unităţi militare. 

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, finul de cununie al preşedintelui Băsescu şi trimis in judecată pentru fapte de corupţie, a reuşit performanţa de a trimite in Parlament nu mai puţin de cinci deputaţi şi doi senatori pentru PD-L din partea judeţului. Procesul său este suspendat in acest moment, fiind trimis la Curtea Constituţională.

Nici PSD nu stă prea prost la persoane din ţară care au probleme cu justiţia, dar care au reuşit să işi impună oameni in Parlament. Astfel, dacă la Constanţa primarul Radu Mazăre şi preşedintele Consiliului Judeţean Nicuşor Constantinescu nu au candidat pentru un post in Parlament, ei par să-ţi fi asigurat susţinerea politică prin cinci deputaţi şi doi senatori. Un senator este chiar fratele primarului, Alexandru Mazăre. Primarul Constanţei a fost trimis in judecată alături de Nicuşor Constantinescu pentru vanzarea ilegală a unor intinse suprafeţe de terenuri din judeţ, prejudiciul calculat de procurori fiind stabilit la 114 milioane de euro. Constantinescu mai are un proces pe rol, fiind trimis in judecată la data de 18 decembrie 2008 pentru abuz in serviciu.

Deputat pe listele PSD a fost ales şi Ion Dumitru, fost director al Romsilva. Dumitru a fost trimis de două ori in judecată, acuzat fiind de procurorii anticorupţie de abuz in serviciu şi licitaţii trucate. Chiar dacă are două procese, Dumitru a fost ales din nou deputat de Damboviţa.

Deputat a fost ales şi Mugurel Surupăceanu, fost prefect PSD de Gorj, dar şi protagonistul in două dosare penale, unde are calitatea de invinuit. Surupăceanu s-a "specializat" in cumpărarea de tancuri uzate pe post de utilaje miniere sau forestiere pe care, ulterior, le vindea unor firme de stat cu adaosuri astronomice.

Fostul premier Adrian Năstase a fost ales din nou in Parlamentul Romaniei, in ciuda celor patru dosare penale in care a fost cercetat pentru fapte de corupţie. In două dintre ele, (Zambaccian I şi Mătuşa Tamara) Năstase a fost şi judecat, dar nu pană la capăt, deoarece o decizie a Curţii Constituţionale arată că pentru a incepe urmărirea penală impotriva unui fost sau actual ministru care este şi parlamentar trebuie aviz din partea Camerei din care face parte. Ulterior, votul colegilor din Camera Deputaţilor l-a scăpat pe fostul premier de o soluţie in instanţă. DNA mai are in lucru un dosar privind colectarea de fonduri pentru campania electorală din 2004, faptele fiind săvarşite in calitate de şef de partid.  In noul legislativ, fostul prim-ministru a obţinut, in urma negocierilor, funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Deputatul PSD de Suceava Ioan Stan şi senatorul Gavril Marza fac echipă, fiind colegi de dosar penal. Cei doi au fost trimişi in judecată, incă din decembrie 2006, pentru că au colectat bani prin intermediul unei fundaţii, bani folosiţi pentru campania electorală a PSD.

Şerban Mihăilescu a fost ales senator intr-un colegiu din Teleorman, in ciuda dosarului penal in care a fost acuzat de corupţie, după ce ar fi primit mită 11 arme de vinătoare de la un consilier personal. Fost ministru in guvernul Năstase, Mihăilescu s-a folosit de acelaşi tertip prin care a scăpat de judecată şi fostul său şef pe linie de partid. Motivind că procurorii nu au cerut avizul Senatului pentru inceperea urmăririi penale in cazul său, dosarul lui Mihăilescu s-a intors la DNA. 

Fostul membru al Cabinetului Năstase, Miron Mitrea a candidat pentru un post de senator in Vrancea, fieful baronului local Marian Oprişan. Mitrea are un dosar la DNA, acuzat fiind de luare de mită in legătură cu renovarea unei case aparţand mamei sale. De altfel, anchetatorii i-au pus sechestru pe casă, in vederea recuperării unui prejudiciu de 7 miliarde lei vechi. Potrivit unor surse judiciare, dosarul său este aproape de a fi trimis in instanţă.

Cătălin Predoiu a pierdut deja o luptă, la alegeri, cu o persoană cercetată penal. Este vorba despre Marian Ghiveciu, candidatul PSD de Buzău care l-a surclasat pe mi­nistrul justiţiei. Potrivit presei, Ghiveciu are dosare penale pentru mai multe afaceri imobiliare.
 



A. C.




Comentarii

citeste ultimele comentarii adaugate pe site






Alte Stiri

Cele mai citite azi





















construimcatedrala.ro


Ultima Ora

20:29 Cine este Mihai Razvan Ungureanu, discretul sef al SIE, nominalizat la conducerea Guvernului

Mihai Răzvan Ungureanu, nominalizat, luni, de Traian Băsescu la conducerea Guvernului, r ...

20:20 USL sustine, la anticipate, reducerea cu 5% a CAS la angajator, blocarea PNDI si TVA diferentiata

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că dacă se va ajunge la alegeri a ...

19:26 Mihai Razvan Ungureanu, nominalizat de Basescu pentru formarea noului guvern

Şeful SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a fost nominalizat de presedintele Traian Basescu pen ...

19:11 Blaga: in aceasta seara discutam in coalitie, maine la ora 10.00 in Colegiul Director al PDL

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a anunţat că luni seară va avea loc o di ...

18:37 Ponta: Prin anticipate in iunie am avea un nou Parlament si Romania nu va esua

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, după consultările de la Palatul C ...

18:19 Predoiu: Administratia va functiona in continuare normal, vor fi adoptate doar hotarari de guvern

Guvernul se va asigura că administraţia funcţionează în continuare &ic ...









Bancul Zilei

El … blocat in trafic … se gandeste: "Sefu&...


Poza Zilei

Stai cuminte si-o sa fii frumos!!!


Clipul Zilei

Madonna - Give Me All Your Luvin' (Feat. M.I.A. and Nicki Minaj)


Horoscop Zilnic

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Balanta

Leu

Fecioara

Scorpion

Capricorn

Sagetator

Varsator

Pesti




Anunturi ImobiliareOferte TuristiceScoala Romaneasca | jocuri online UTILE: Taguri | Cautari | index tv | index | calendar | ieri | azi | imobiliare | horoscop zilnic |

SUBIECTE HOT: Accesorii sic si calduroase pentru iarna 2011-2012 | Tendinte botine toamna-iarna 2011 | Cum sa porti jeansii colorati | Incep reducerile in magazine! Fa shopping inteligent | Cum sa porti capele in acest sezon | Pensule esentiale pentru trusa de machiaj | Mituri total neadevarate despre ingrijirea parului | Regim de frumusete pentru iarna
HOROSCOP: Horoscop zilnic: Horoscop zilnic | Horoscop saptamanal | Horoscop noiembrie 2011 | Horoscop Berbec Horoscop Taur Horoscop Gemeni Horoscop Rac Horoscop Leu Horoscop Fecioara Horoscop Balanta Horoscop Scorpion Horoscop Sagetator Horoscop Capricorn Horoscop Varsator Horoscop Pesti
Download: download internet explorer 10 | Download Yahoo Messenger 10 | Download WinRar 4 | Download Firefox 4 |


Politicieni cu dosar penal s-au instalat in Parlament, unii chiar in functii importante