Dan Voiculescu, cercetat de DNA si in dosarul privatizarii Institutului de Cercetari Alimentare
Direcţia Naţională Anticorupţie a precizat intr-un comunicat remis astazi Agenţiei NewsIn că efectuează cercetări in dosarul nr. 84/2007, in care se fac verificări in legătură cu privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) din perioada guvernului Năstase. Potrivit DNA, pană in acest moment au fost puse sub invinuire 27 de persoane, acuzate de săvarşirea infracţiunilor de spălare de bani şi de subevaluare a activelor in cadrul acţiunii de privatizare a ICA. Potrivit unor surse judiciare, printre cei 27 se află şi Dan Voiculescu, preşedintele fondator al Partidului Conservator (PC). La acest dosar, procurorii au dispus conexarea unei alte cauze penale care a fost pe rolul Parchetului General şi care a fost declinată la DNA.
Conform ediţiei de astazi a cotidianului "Ziua", Voiculescu ar fi cumpărat institutul de cercetare cu 100.000 de euro, in condiţiile in care valoarea reală a celor mai multor clădiri şi a unui teren in Băneasa aparţinand ICA era de 40 milioane euro. Afacerea a inceput in anul 2002, cand Guvernul Năstase a emis H.G. 451/2002 prin care Institutul de Chimie Alimentară (ICA) se transforma in societate comercială, cu unic acţionar statul roman, prin Agenţia Domeniilor Statului (ADS). Un an mai tarziu, Consiliul de Administratie al ADS a anunţat că vinde Institutul de Cercetari Alimentare. La licitaţie s-au prezentat doar doi ofertanţi: GRIVCO S.A, societatea deţinută de Voiculescu şi Gheorghe Mencincopschi, directorul ICA, in calitate de persoană fizică.
Potrivit ziarului "Ziua", dosarul de la DNA ar fi fost constituit ca urmare a unui raport al Corpului de Control al Ministerului Agriculturii, care atragea atenţia asupra modului posibil fraudulos de preluare a Institutului de Cercetari Alimentare din Bucureşti de către GRIVCO.
Reamintim că Dan Voiculescu mai este cercetat de DNA intr-un alt dosar, Loteria II. In acest dosar, DNA anunţa, in aprilie 2007, că a inceput urmărirea penală impotriva a şase persoane: Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu, Mihai Lazăr (preşedinte CA Grivco SA), George Copos, Giulio Giusepe Roza (preşedinte CA Ana Holding) şi Adrian Cristea. Potrivit unui comunicat al instituţiei, primii cinci erau invinuiţi de spălare de bani, in timp ce Cristea este urmărit pentru că a participat la o licitaţie cu strigare cu oferte trucate. Acesta din urma nu are nicio legătură cu fostul director al CN Loteria Romană, Nicolae Cristea, ci a fost administrator de cont al mai multor firme prin care au fost rulate sumele care fac obiectul cercetării. Reprezentanţii DNA preciza, tot atunci, că cei şase sunt puşi sub urmărire penală intr-o cauză disjunsă din dosarul "Loteria". Aceasta a fost finalizată de procurorii anticorupţie in vara anului 2006 şi a dus la trimiterea in judecată a lui Copos şi a incă patru persoane.
Dan Voiculescu a calificat, la acea vreme, acuzaţiile drept "aberaţii, cretinisme, tampenii, prostii" şi a afirmat că "Voiculescu şi familia lui nu au făcut niciodată ceva ilegal". Fostul lider al Partidului Conservator a mai susţinut că nu mai face afaceri din 2002 şi că este victima luptelor politice. "Dacă vor luptă politică, să o facă cu mine, nu cu familia mea. Să o lase pe Camelia mea in pace!", a exclamat Voiculescu in faţa ziariştilor.
"Din probele administrate pană in prezent a rezultat că, in perioada 2000 - 2004, invinuitul Copos Gheorghe a spălat o parte a sumelor de bani obţinute ilicit din valorificarea către Loteria Romană a unui număr de 38 de spaţii comerciale, transferand banii prin conturile personale ale invinuiţilor Voiculescu Camelia - Rodica şi Voiculescu Dan, precum şi ale societăţii Grivco SA", se preciza in comunicatul DNA.
A. P.
- Taguri:
- dan voiculescu
- dna
- justitie


































