Părinții care se bucură de nașterea primului lor copil pot descoperi că unele decizii reprezintă tot atâtea provocări. Ce și cât e necesar pentru o plimbare alături de cel mic, de pildă, sau de câte schimburi au nevoie pentru o călătorie? În viața unei familii cu un copil sau mai mulți, este indispensabilă prezența unor articole precum căruciorul și scaunul auto special – pentru că ieșirile implică mișcare, inclusiv pe trasee lungi.
Centura de siguranță a unui automobil e insuficientă pentru cel mic și îl poate expune la riscuri majore. Obligatorie prin lege, în cazul transportului unui copil de vârstă mică, prezența unui scaun auto poate fi rezultatul unei alegeri nepotrivite, dacă nu cunoști anumite detalii. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, iată 3 repere esențiale în alegerea scaunului auto perfect pentru copilul tău.
Compatibilitatea cu vârsta și dimensiunile copilului
Legislația europeană fundamentează. prin intermediul a două directive – ECE R44 și ECE R129 –, standardele de calitate și siguranță pe care trebuie să le îndeplinească orice scaun auto pentru copii. Există o clasificare a acestor articole bazată, în principal, pe greutatea copilului:
- Grupa 0 – așa-numita „scoică”, dedicată copiilor cu greutatea sub 10 kg; se poziționează pe bancheta din spate, invers față de sensul de mers al automobilului; de obicei, se fixează cu ajutorul centurii de siguranță a mașinii;
- Grupa 0+ – scaunul de acest tip prevede transportul copiilor cu o greutate maximă de 13 kg; se poate instala folosind atât centura de siguranță, cât și sistemul Isofix, care beneficiază de o bază metalică și o prindere foarte stabilă;
- Grupa 1 – dedicată copiilor cu greutatea între 9 și 18 kg; începând cu această grupă, scaunul poate fi montat cu fața către direcția de mers;
- Grupa 2 – realizată pentru copiii cu greutatea între 15 și 25 kg, include scaune auto care fac posibilă purtarea centurii de siguranță chiar și la puștii cu înălțimea sub 125 centimetri; scaunul trebuie să aibă spătar, pentru susținere și siguranță;
- Grupa 3 – dedicată juniorilor cu greutatea între 22 și 36 kg; conține așa-numitele „înălțătoare” autonome, care oferă cea mai mare libertate de mișcare.
Există, însă, modele care „cresc” alături de copil, oferindu-i siguranță în fiecare etapă de dezvoltare. Trebuie să acorzi atenție ajustării pe înălțime, astfel încât cel mic să aibă tot confortul necesar. Acestea sunt scaunele care combină grupele – 0+/1/2/3 – și susțin micii călători indiferent de greutate sau înălțime. Oricare ar fi alegerea ta, poți găsi, cu ușurință, scaune auto de toate marimile pentru copii în portofoliul distribuitorilor de profil.
Respectarea nevoilor specifice ale familiei
Poți alege scaunul ținând cont atât de greutate, cât și de înălțime – dacă „scoica” devine ușor neîncăpătoare, iar înălțimea copilului permite schimbarea, poți alege direct un scaun din grupa 1. Dacă, în schimb, cauți confort și avantaj în privința unor cheltuieli ulterioare, alege un model combinat. Desigur, sunt importante și aspecte precum: culoarea, straturile de susținere a capului, forma mânerelor etc.
Oricare ar fi modelul considerat potrivit, achiziționează un produs nou, omologat și cu garanție valabilă. În acest fel, eviți un articol second hand cu un istoric necunoscut.
Compatibilitatea cu automobilul
În baza standardului ECE R44, instalarea scaunului auto este prevăzută cu ajutorul centurii de siguranță, iar compatibilitatea poate fi:
- Universală – scaunul este potrivit oricărui autoturism;
- Semi-universală – scaunul se potrivește doar anumitor tipuri de automobile, deoarece, pe lângă centura de siguranță, există componente specifice pentru cuplare;
- Specifică – scaunul este destinat și proiectat pentru un anumit autoturism; acest lucru este posibil atunci când scaunul are anumite funcții, iar acel vehicul are accesorii ce nu pot fi găsite în alte automobile.
Conform normei ECE R129 i-Size, pe lângă compatibilitatea specifică – la fel ca în cazul ECE R44 – mai sunt două de luat în calcul:
- Universal ISOFIX – scaun valabil pentru toate vehiculele care permit atașarea la cele două puncte de ancorare ale mașinii;
- Semi-Universal ISOFIX – sistemul include un picior de sprijin pentru ancorare suplimentară, ceea ce nu este posibil în toate autoturismele.
Un scaun auto corect ales poate salva viața copilului, în cazul nedorit al unui risc de impact sau al unui accident. Decizia ta reprezintă o alegere indispensabilă pentru siguranța celui mic și îți face viața mai ușoară, ca părinte. Gama largă de branduri și modele propuse de piață poate genera confuzie, însă, vei constata că sfaturile de mai sus servesc drept repere de încredere pentru a lua decizia potrivită. Îți dorim, așadar, un drum bun și sigur!