2012 aduce un val de cereri de refinantare pentru creditele imobiliare
"Cu termene de finantare ale proiectelor de 5-7 ani, estimam ca foarte multe credite imobiliare vor ajunge la maturitate anul acesta si, drept urmare, cererile de refinantare vor creste. Avand in vedere ca majoritatea acestor imprumuturi au fost semnate in perioada de boom, intre 2006-2007, s-a ajuns la incalcarea clauzei de LTV (valoarea imprumutului raportata la valoarea de piata a proiectului - n.r.) pentru o mare parte din aceste credite, iar acum proprietarii sunt pusi in situatia dificila de a contribui cu capitaluri proprii pentru a reface raportul LTV in conformitate cu clauzele contractuale", se arata intr-un raport al companiei de consultanta imobiliara Jones Lang LaSalle (JLL).
Totusi, consultantii JLL sunt de parere ca, in noul context, este posibil sa existe proiecte de calitate care sa aiba potentialul de a atrage investitorii institutionali. "Oportunitatea astfel creata pentru finantarile de tip punte poate sa aduca pe piata o noua categorie de investitori de capital", se mentioneaza in raport.
Un efect important al finantarii restrictive il reprezinta, in opinia reprezentantilor JLL, faptul ca atragerea de imprumuturi pentru dezvoltarea de proiecte noi este dificila, iar presiunea astfel creata pe oferta viitoare de spatii de birouri asigura noi oportunitati pentru dezvoltatorii institutionali pregatiti sa intre pe piata cu proiecte de calitate superioara.
Investitii mai mari in 2012
Potrivit estimarilor Jones Lang LaSalle, anul trecut volumul total de investitii tranzactionat a fost de circa 400 de milioane de euro. "Prima parte a anului 2011 a fost caracterizata de progrese importante in discutiile dintre investitorii institutionali si vanzatori. Procesul de negociere a continuat sa fie lung, dar ne asteptam ca activitatea de investitii in 2012 sa depaseasca volumul din 2011", se precizeaza in raport.
Autorii studiului remarca revenirea interesului pentru achizitiile in faza de proiect (de tip forward), dar numai pentru proiecte de calitate foarte buna, a caror dezvoltare este sustinuta de scaderea ofertei.
"Finantarea proiectelor va fi extrem de selectiva si va intampina in plus, in urmatoarele luni, si restrictii generale de reglementari, aproape toate proiectele, cu exceptia proiectelor prime de spatii amplasate in zone de interes, sau a centrelor comerciale dominante, vor ramane cel mai probabil foarte putin tranzactionate", se mai arata in raportul JLL.
Oferta de spatii hoteliere nu va creste prea mult
Oferta de spatii hoteliere din Bucuresti va avea o crestere nesemnificativa pe termen scurt, din cauza lipsei finantarii, doar un hotel avand ca termen de deschidere acest an, iar piata tranzactiilor cu hoteluri, inghetata din 2009, nu va inregistra modificari notabile, potrivit Jones Lang LaSalle.
In luna ianuarie, Bucurestiul avea 74 de unitati hoteliere insumand 9.200 de camere, potrivit unui raport al companiei de consultanta imobiliara, in care se precizeaza ca avand in vedere cererea ridicata pe segmentul de business, majoritatea unitatilor hoteliere sunt clasificate la 4 stele, respectiv 60% din totalul stocului de camere.
"Intre anii 2005 si 2008 orasul a cunoscut o crestere rapida a ofertei de unitati hoteliere, urmata de o scadere rapida in ultimii ani, avand in vedere ca multe proiecte au fost amanate sau anulate din cauza conditiilor dificile de finantare. Printre cele mai recente deschideri mentionam Doubletree by Hilton in Piata Unirii, inaugurat in august 2011", se arata in raport, potrivit Mediafax. "Pentru 2012 a fost anuntata deschiderea hotelului de 4 stele Europa Royale, cu un total de 92 de camere. Pe termen scurt nu se previzioneaza decat o crestere marginala a ofertei de spatii hoteliere avand in vedere ca multe dintre proiecte sunt in continuare afectate de lipsa surselor de finantare", se mentioneaza in raportul companiei de consultanta imobiliara.
In ceea ce priveste performanta sectorului, JLL remarca o imbunatatire a activitatii incepand cu 2010, dupa o scadere importanta in 2009, evolutie care nu a atras insa investitorii interesati de achizitiile de hoteluri.
"De la declansarea crizei, anul 2008, activitatea de investitii in domeniul hotelier a fost extrem de restransa. Volumele au atins apogeul in 2007, cand trei hoteluri au fost tranzactionate pentru suma de 62 de milioane de euro. In 2009, hotelul West City si hotelul Hello au fost achizitionate cu 12 milioane euro, respectiv 9 milioane de euro, acestea fiind totodata ultimele tranzactii raportate.
In 2012, situatia nu se va schimba semnificativ, avand in vedere ca finantarea va fi in continuare dificila, iar criza din zona Euro ii face pe investitori sa adopte un comportament prudent. Investitorii vor fi interesati de acele oferte cu volume mici, amplasamente exceptionale si preturi atractive", apreciaza sursa citata.
Un factor pozitiv care ar putea ajuta turismul din Bucuresti in acest an, este, potrivit JLL, finala Europa League 2012, eveniment care va imbunatati infrastructura orasului si va atrage un numar mare de turisti.
» vezi articolul original



































