"La Universitate prindem viata". Clujenii vor scanda sloganurile antidictatura imprumutate de la bucuresteni
Fiori. La ora 19:56, o doamna flutura steagul in timp ce explica unor tineri (ciumpalaci, imi zic in gand) cum e cu coruptia. Langa bancuta, Vlad si M. (nu mai stiu daca e Mihai sau Marian) isi fac incalzirea. Pe M. il recunosc de la protestul din 28 ianuarie, mi-a spus ca am voce buna. El e ragusit. Ne intindem manusile, ne spunem numele, le povestesc un pic despre Piata pe care o cunosc eu. Incet, umbrele lungi acopera zapada. In acelasi ritm, jandarmii ocupa cate un capat al trotuarului, intre casino si florarie. "Reginele” (termen de interior pentru dubele gri, mari, in care au fost batuti zeci de protestatari pasnici, in primele zile) asteapta.
La 20:30 a sosit megafonul. Avea sa treaca prin mainile a patru persoane si sa cante pana spre 23:00 ("Nu va opriti din cantat, ca jandarmii-au inghetat Aleee! Aleee”). In Piata Unirii din Cluj-Napoca, jandarmii nu sunt atat de pusi in rime ca aici. Bucurestenii au versuri frumoase pentru "testoase” (alint imprumutat de la suporteri). "Jandarmeria pazeste floraria!” e unul pe care mi-ar fi placut sa-l cant, dar ciumpalacii si l-au amintit abia in Control. Control-ul e un club din Pasajul Victoriei, omologul Zorki-ului din Cluj. Marturie pentru asemanare sta dimineata de 16 spre 17 februarie cand, la ora la care metroul incepe sa circule, sase voci cantau in intuneric si lasere, pe ritmuri indie: "Tineretul n-a muriiiit, e prin baruri ametit!”. Pe una din mesele la care ne-am adunat in cele doua seri petrecute in capitala, un sticker murdar de funduri de bere te indeamna sa vii in Piata, la agatat.
La Universitate e libertate. Si viata de noapte. Si ceai. "Atentie, va rog! Avem un anunt! A sosit ceaiul!” Aplauze si "Cinste lor, cinste lor, cinste ciumpalacilor!” (si ciumpalacelor). Indulcit si fierbinte, ceaiul se termina repede. Chiar si cu el in mana, se sare pentru schimbare.
La ce ii bate Bucurestiul pe clujeni? La zapezi. Sunt mari si arata ca niste musuroaie albe care fac din masini turte dulci si din plimbare slalom printre ghetusuri. Mie imi plac parcarile albe. Aici, pe alocuri, gasesti ingerasi facuti in entuziasmul de-a te arunca in zapada. Rimele bucurestene dau clasa monotoniei clujene. Ori sunt toti artisti la Universitate, ori Clujul nu are ureche muzicala. Intre spontaneitate si cantece invatate de o luna incoace, sunt zambetele. La megafon se zambeste. Vlad canta spre cer. Fetele ti se uita in ochi. La TNB, un baietel are emotii. Pentru o clipa, mi-l imaginez la serbarea de sfarsit de grupa pregatitoare (care, conform noii Legi a educatiei, nu mai exista)
E imbratisat in tricolor si tatal lui il indeamna sa cante. In a doua seara, aflu ca statuia de la TNB a costat aproximativ un milion de euro. Brusc, ma bucur ca Cezar o calca in picioare de o luna incoace. La TNB suntem in excursie. Una in semicerc. In Cluj, excursia e rotunda. Presupune un traseu intre Piata Unirii – Prefectura – Primarie – Casa de Cultura – Piata Unirii. Imi plac excursionistii. Nu obosesc. Nu se plang. Discutiile despre ilegalitati, abuzuri, santaje, marlanii, curg pline de argumente. Se mai incrunta niste sprancene, se mai tace un pic reflectand. Vaietul, insa, lipseste. Vai, vai. In timp ce scriu imi dau seama ca protestez impotriva vaicarelilor.
» vezi articolul original
sursa: 
