"Ingeri in America" sau cand Dumnezeu ar trebui dat in Judecata Stiri.rol.ro



Adaugat: Marti, 21 februarie


"Ingeri in America" sau cand Dumnezeu ar trebui dat in Judecata
Poate cel mai important eveniment teatral din aceasta stagiune (cel putin pana acum) este dipticul "Ingeri in America", realizat de cuplul Victor Ioan Frunza, director de scena, si Adriana Grand, scenograf, montat la Teatrul Metropolis.

Spectacolul este unul foarte amplu, o "simfonie", cum ii place regizorului sa o numeasca, care pune in acest moment bine ales intrebarea: ce fac oamenii acum, cand "sfarsitul lumii e aproape"? (asa cum se intituleaza prima parte a dipticului). Sigur ca notiunea de sfarsit se pune pentru fiecare dintre personaje altfel: sfarsitul fizic iminent pentru cei bolnavi de SIDA, sfarsitul unei iubiri, ajungerea la capatul puterilor, pierderea sperantei sau pierderea credintei. Piesa lui Tony Kushner (formata, de fapt, din doua scrieri distincte), considerata de critica de peste Ocean printre primele 10 texte ale secolului XX, vorbeste despre toleranta si intoleranta, despre ticalosie, minciuna, iubire si, una peste alta, despre viata si moarte. Textul are cu siguranta si o importanta dimensiune mistica. Inca din prima scena ni se da practic tema.

Un tanar homosexual evreu vrea sa vorbeasca cu un rabin despre problema lui si i se spune scurt: "Baiete, daca vrei sa te spovedesti, cauta un popa, la noi nu exista iertare, la noi totul e vinovatie." Iar vinovatia ii asteapta pe toti la fiecare colt: vinovatia celui care-si paraseste iubitul pentru ca nu suporta sa-l vada murind, vinovatia celui care contribuise decisiv la moartea cunoscutei spioane comuniste Ethel Rosenberg, vinovatia sotului care nu-i poate spune sotiei ca e homosexual, vinovatia sotiei ca nu-si poate satisface barbatul, vinovatia mamei ca nu si-a putut apara fiul de brutalitatea tatalui, vinovatia evreului, vinovatia mormonului, vinovatia republicanului, vinovatia democratului, vinovatia comunistului, vinovatia homosexualului, vinovatia heterosexualului, vinovatia medicilor, vinovatia ingerilor pentru ca nu l-au putut tine aproape pe Dumnezeu, care, dezgustat de tot si de toate, si-a luat campii si a parasit si Raiul, si Pamantul, vinovatia Creatiei fata de Creator, dar si vinovatia Creatorului fata de Creatia pe care a abandonat-o. "Tipul asta, Dumnezeu, ar trebui dat in judecata, ca a plecat si ne-a lasat pe toti aici, singuri", le striga profetul aflat intre viata si moarte ingerilor.

Si, desi intreaga lume pare a se zvarcoli in convulsiile mortii, mesajul incearca sa fie unul optimist (pe cat se poate intr-o lume pentru care mantuirea nu exista): "Vom incerca sa traim asa cum putem si nu vom parasi Pamantul asta si orasul asta". Un fel de "Vom trai, unchiule Vania". Sigur ca Dumnezeul lui Cehov este unul mai indurator decat cel al lui Kushner, in sensul in care le promite pravoslavnicilor nefericiti pe Pamant o soarta mai buna pe lumea cealalta, lucru care este, daca nu chiar morfina, macar un algocalmin acolo, capabil sa-ti alunge pe moment durerea. Personajele lui Kushner trebuie sa invete sa traiasca in toate vietile posibile cu propria vinovatie, care nu are de gand sa plece vreodata de la ei.

Actori de cinci stele

Textul lui Kushner este extrem de ofertant pentru actori, desigur cu conditia ca aceia sa fie nu doar buni, ci de exceptie. Iar montarea lui Victor Ioan Frunza scoate la rampa niste actori care fac o performanta rarissima. Lucru cu atat mai incantator cu cat mare parte dintre ei sunt foarte tineri, nu chiar debutanti, dar nici departe de primele roluri profesioniste. Unii dintre actori joaca mai multe personaje, conform "didascaliilor" lui Kushner. "Gradinita" de actori este condusa cu maxima precizie de directorul de scena si aproape ca nu-ti vine sa crezi ca jocul lor nu are nici macar o singura fisura, pretentie pe care nu o ai in general decat de la cei mai mari actori si uneori nici de la aceia.

George Costin este devastator in Prior Walter, bolnav de SIDA in faza terminala, parasit de iubitul lui, dar "indragostit" de Inger. Sorin Miron, desi are trei roluri de mai putina intindere, este excelent in Belize, asistenta medicala travestita, poate singurul personaj cu un suflet cu adevarat bun. Adrian Nicolae este de nota 10+ in Louis Ironson, cel macinat de tot soiul de culpe, ca e homosexual, ca e evreu, ca are simpatii politice de stanga, ca si-a lasat balta iubitul cand acela avea mai multa nevoie de el, ca si-a refacut cam repede viata, nehotarandu-se care dintre aceste pete pe constiinta sa este cea mai mare. Alexandru Ion este exceptional in rolul avocatului mormon, gay-ul imbracat in haina de lup moralist, care nu suporta sa auda o injuratura, dar traieste in minciuna. Iesirea pentru scurta vreme din "dulap" il elibereaza de ipocrizie, dar aerul libertatii e prea tare pentru el. Nicoleta Hancu este o lumina in inger si-n asistenta medicala, in timp ce Cristiana Raduta face un superb rol de compozitie in Harper, nevasta neglijata de sotul homosexual, care si-a gasit refugiul in antidepresivele datatoare de dulci fantasme.



Sursa: vezi articolul original






  • Taguri:


Comentarii

citeste ultimele comentarii adaugate pe site






Alte Stiri

Cele mai citite azi

















Kunden Broker

Ultima Ora

10:05 Elevul agresor din Filiasi, care si-a omorat un coleg, risca sa ramana repetent

Elevul de 14 ani care şi-a lovit, marţi după-amiază, un coleg în abdomen ...

09:56 Guvernul aloca 88.000 lei pentru tratamentul in strainatate al actorului Serban Ionescu

Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii cu 88.000 lei pentru tr ...








Bancul Zilei

Doi prieteni vorbeau: -Cum e ma sa fii insurat? ...


Poza Zilei

Spirala din barba


Clipul Zilei

Adele e pretutindeni! Scapa daca poti!


Horoscop Zilnic

Berbec

Taur

Gemeni

Rac

Balanta

Leu

Fecioara

Scorpion

Capricorn

Sagetator

Varsator

Pesti


Subiecte HOT













Anunturi ImobiliareOferte TuristiceScoala Romaneasca | jocuri online UTILE: Taguri | Cautari | index tv | index | calendar | ieri | azi | imobiliare | horoscop zilnic |

SUBIECTE HOT: Frumusetea in aceasta primavara: Cum sa te machiezi si ce sa porti | Cum sa obtii un abdomen perfect plat | Cele mai bune si cele mai rele alimente pentru digestie | Louis Vuitton, noua colectie de genti "Epi is magic" | Ce cred barbatii despre culoarea rujului tau | Cea mai mare teama a femeilor? Sa fie vazute fara machiaj | Extrem? Dieta KEN: slabeste cu un tub nazal si doar lichide timp de zece zile | Exercitiile fizice necesare oricarei femei
HOROSCOP: Horoscop zilnic: Horoscop zilnic | Horoscop saptamanal | Horoscopul primaverii | Horoscop Berbec Horoscop Taur Horoscop Gemeni Horoscop Rac Horoscop Leu Horoscop Fecioara Horoscop Balanta Horoscop Scorpion Horoscop Sagetator Horoscop Capricorn Horoscop Varsator Horoscop Pesti
Download: download internet explorer 10 | Download Yahoo Messenger 10 | Download WinRar 4 | Download Firefox 4


"Ingeri in America" sau cand Dumnezeu ar trebui dat in Judecata